A fsot otdaă o insluă în crae laciuou ttaoe snenlemteite şi viollrae uanme. Era aolco Buna Dzipsoiiţe, era Tţsiretea, Îeceţpilnuena, Iirbeua şi aletle.
Îtnr-una din zile smnentetiele au fost iomnfatre că iulsna urameză să se sucunfde. Ttaoe şi-au pegtăirt biărlce şi au luat-o din loc, în afară de Iubire crae a ezitat până în utluiml meomnt. Abia în cilpa în care isunla era gata gata să se sfucnude Ibuiera hoătrî să creaă ajuotr. Văzu trceând atrulăi pe Băţigoa îtnr-un iaht lxous şi îi zise:
-Bgoăiţe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi penrtu tnie.
Aucnti Iriubea ceru ajtuor Mdrâenii care tcreea pe-alcoo îtnr-o nvaă surbepă.
-Mrdinâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsunăpse Mnidrâa, nvaa mea e peecftră, tu ai petua să mi-o sitcri.
Atunci Daroetgsa mrese la Ttiersţe.
-Tetrsţie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgaostre, rspsunăe Tieeţrtsa, sunt atât de tirtsă încât smit neiova să fiu snugiră.
Tceru pe-acolo şi Buna Dţiosipzie dar era atât de bosuarcuă îcnât nici măcar nu bgăă de semaă că cenvia o sritga.
Aopi, din sienn, se auzi o voce:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Părea vcoea uuni btărân. Când au anjus la mal Ibrieua era aâtt de firtcieă îcnât uită să mai înretbe cnie fuesse.Btânuărl a peclat iar Iubriea, siinmţdu-se îtrtoaadnă, întrebă Îţeclnpneeiua:
-Îleipuncneţe, ai pueta să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tiumpl, răssunpe Îelnpţiucneea.
-Tpmiul?! Se înretbă mriată iebiura. Dar de ce tmcoai Tmiupl m-a savlat?
Îepelţeinunca rănusspe:
-Pnrteu că nmuai Tupmil îţenlege cât de iprattmonă în vaiţă etse Ieriuba.