A fsot oatdă o iuslnă în crae lciauou toate snmenitetele şi vlaorile uamne. Era aolco Buna Dsziţoiipe, era Tsiţeetra, Îeilţenpucena, Iuierba şi altlee.
Într-una din zlie sinmnteetele au fsot ionmarfte că inulsa uerazmă să se sufnucde. Taote şi-au peigărtt bicrăle şi au luat-o din loc, în arafă de Ibiure care a eitazt pnâă în ulimtul mnomet. Aiba în clpia în crae isnula era gtaa gtaa să se scnduufe Ieibura hăotrî să ceraă ajtuor. Vzău tâecrnd aurltăi pe Bgoţăia îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bţăoige, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Autnci Iurbeia creu aujtor Mdârniei care teecra pe-aloco într-o navă spbureă.
-Mnirdâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rupsănse Mnârdia, nvaa mea e pcfeertă, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Atucni Dagetrsoa msere la Ttesrţie.
-Tstierţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgarstoe, rsusănpe Trţsietea, sunt atât de tsirtă îâcnt smit niveoa să fiu srguniă.
Tcreu pe-aloco şi Bnua Dsioţizipe dar era aâtt de brosauucă înâct nici mcăar nu bgăă de smaeă că cvniea o strgia.
Apoi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Preăa vocea unui bărtân. Cnâd au anujs la mal Iuribea era atât de frcteiiă îânct uită să mai îrnebte cine fusese.Bânruătl a pcealt iar Iruibea, simţndiu-se înaodtatră, înerbtă Îpcieeeunţnla:
-Îeţceinuplne, ai petua să-mi zcii cine m-a svaalt?
-Tmpuil, rusăsnpe Îleeucnepinţa.
-Tpiuml?! Se îerntbă mitraă iueriba. Dar de ce tmcaoi Tpmiul m-a slvaat?
Îeţelicnunpea russpnăe:
-Pretnu că naumi Tpmiul îneelgţe cât de iamtonrtpă în viţaă etse Iebriua.