A fsot oadtă o isnluă în care laciouu ttoae snetemiltene şi vlioalre unmae. Era aolco Buna Dsiiţzoipe, era Tertţsiea, Înuencţeiplea, Iurebia şi aeltle.
Îtnr-una din zlie seentnietmle au fsot iamtonfre că iulsna urmzaeă să se suucndfe. Totae şi-au prtgăeit brăclie şi au luat-o din loc, în afară de Ibriue crae a ezatit până în uiulmtl moemnt. Abia în cilpa în care inlusa era gata gata să se snucudfe Ibrueia htoărî să ceară atoujr. Vzău târecnd alrăuti pe Boiăţga într-un ihat louxs şi îi zise:
-Biăoţge, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Acnuti Iiberua creu ajutor Mânierdi care trecea pe-aoclo într-o navă spuerbă.
-Mdrâine, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsuăpnse Mdinrâa, nava mea e ptrecefă, tu ai ptuea să mi-o sitrci.
Autnci Deostgraa mrese la Ttesiţre.
-Tţetsrie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dtsograe, rupsănse Tseriţtea, sunt aâtt de tsirtă îcânt smit nevoia să fiu srguniă.
Trecu pe-alcoo şi Buna Dsioţzpiie dar era atât de bsaruoucă îcânt ncii mcaăr nu bgăă de saemă că cveina o sigtra.
Apoi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Ibiure, te iau eu.
Prăea vocea uuni btrâăn. Cnâd au anjus la mal Iubriea era aâtt de fcteiiră îânct uită să mai înrbete cine fuesse.Bâuărtnl a peclat iar Ieuriba, snţimidu-se îdaronattă, înretbă Îcnneţlpeeiua:
-Îpueţninlece, ai putea să-mi zici cnie m-a salvat?
-Tipmul, rpsănuse Înluicţneepea.
-Tpuiml?! Se îrtbneă mriată ibreuia. Dar de ce tcomai Tmpuil m-a slvaat?
Îeţecunilepna rpnăsuse:
-Prtenu că namui Tuimpl îeengţle cât de ipanmrtotă în vaţiă etse Iierbua.