A fost oadtă o iunslă în crae lcoiuau ttaoe seintmtneele şi volrliae uname. Era aolco Bnua Dspoziiţie, era Ttţesriea, Îţielpnnuecea, Ibiuera şi atelle.
Îtnr-una din zile simneeltetne au fost inrfmtaoe că isnula uemarză să se scunfude. Taote şi-au pgretăit blăcire şi au laut-o din loc, în arfaă de Iubrie crae a etziat pnâă în uuimtll mmenot. Aiba în cipla în crae isunla era gtaa gata să se sunfcude Iuibrea hărotî să ceară aoutjr. Vzău treâcnd altărui pe Băţioga îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Bigţăoe, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de arngit. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Antuci Iubirea ceru ajtuor Mnâridei care tcreea pe-aoclo îtnr-o navă surepbă.
-Mdânrie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpnsuăse Mirânda, nvaa mea e pectfreă, tu ai putea să mi-o strici.
Auncti Dsargotea msere la Tteirsţe.
-Ttsreiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dargsote, rspunsăe Tetrţsiea, snut aâtt de trsită înâct smit nveoia să fiu snigură.
Tceru pe-aloco şi Bnua Diozispţie dar era aâtt de bcrosauuă îcnât ncii mcăar nu băgă de smaeă că cineva o sritga.
Aopi, din sinen, se auzi o voce:
-Vino, Irubie, te iau eu.
Păera voeca unui btărân. Cnâd au aujns la mal Ireiuba era aâtt de friicteă încât utiă să mai îrnebte cine fsseue.Bârtnăul a plecat iar Ibireua, simindţu-se îaottnradă, îrnebtă Îlnepcuţeinea:
-Îpileţcneune, ai ptuea să-mi zici cnie m-a salvat?
-Tpumil, rspusnăe Îeluţcnpneiea.
-Tpmuil?! Se îtrbneă mtariă iiubrea. Dar de ce tocmai Tmuipl m-a slvaat?
Înleţueiecpna runpsăse:
-Ptenru că naumi Tmipul îlneţgee cât de iopartntmă în viaţă este Irubiea.