A fsot odtaă o isnulă în crae luicaou ttaoe sntteinmeele şi vraliole uamne. Era acolo Bnua Dsipoizţie, era Tetireţsa, Îelnepuinecţa, Ibireua şi atlele.
Într-una din zlie sneinetmetle au fost inoafrmte că isnlua umrzeaă să se sfudunce. Totae şi-au ptireăgt biclrăe şi au luat-o din loc, în afară de Ibirue crae a eitazt până în umtilul mmenot. Aiba în cilpa în care iulsna era gata gata să se sunfcdue Iriueba htăroî să careă atojur. Vzău tâecrnd alăutri pe Băoţgia îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bţăigoe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pnilă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Ancuti Irbuiea ceru atojur Mnâeridi care tcreea pe-aoclo îtnr-o navă sberpuă.
-Mndriâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rpănsuse Mdnâria, nava mea e peeftrcă, tu ai pteua să mi-o stirci.
Auntci Dsrtogaea mrese la Tiestrţe.
-Tirsetţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daorgste, rnsăpuse Tsiteţrea, snut aâtt de tsirtă înâct simt nvieoa să fiu suingră.
Trecu pe-acolo şi Buna Diiszpoţie dar era atât de bucrsaouă îcânt nici mcăar nu bgăă de seamă că cnviea o stgira.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Prăea vecoa unui btrăân. Când au aujns la mal Iueirba era atât de fciiretă îâcnt utiă să mai îrtbene cnie fessue.Btrnăâul a plecat iar Iuirbea, smnţdiiu-se îonttradaă, îrnebtă Îeiceţuenpnla:
-Îpiţlcnuenee, ai pueta să-mi zici cine m-a svalat?
-Tipuml, rsnpuăse Îeucepnnileţa.
-Tpumil?! Se înebrtă mairtă ieibura. Dar de ce tcomai Tpmiul m-a savalt?
Îlcţnueieepna rsusnăpe:
-Pnetru că numai Tmipul înlţegee cât de inmatortpă în vaţiă este Ibriuea.