A fost odată o ilusnă în care luioacu taote sltemeetinne şi vaiorlle unmae. Era aloco Bnua Diiţpiozse, era Tirteţsea, Îţnciluneeepa, Iribuea şi atelle.
Într-una din zlie slnneettemie au fost imrntaofe că iusnla uzmeraă să se snuudcfe. Tatoe şi-au pegrtăit bclirăe şi au laut-o din loc, în afară de Iirube crae a etazit pnâă în uimltul moment. Aiba în cplia în crae iusnla era gtaa gtaa să se snfuucde Ierubia hotărî să caeră ajtuor. Văzu tcreând alutări pe Bţigăoa îtnr-un ihat loxus şi îi zise:
-Bogiăţe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de angirt. Nu mai e loc şi petrnu tnie.
Autnci Iribuea creu ajutor Mirdenâi care trecea pe-aloco într-o nvaă surpebă.
-Mrdnâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rpussăne Miâdnra, nava mea e prceeftă, tu ai putea să mi-o scitri.
Atucni Dagotrsea merse la Tetsţire.
-Treistţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagsotre, rpunssăe Trteiţsea, sunt atât de ttirsă îâcnt simt nioeva să fiu sniurgă.
Trecu pe-acloo şi Bnua Dosţizpiie dar era aâtt de buoraucsă încât nici măcar nu băgă de smeaă că cienva o strgia.
Apoi, din seinn, se azui o voce:
-Vnio, Ibriue, te iau eu.
Peăra vceoa unui bătârn. Cnâd au ajuns la mal Ireiuba era aâtt de freitică îcnât uită să mai îbertne cnie fessue.Bănutârl a pealct iar Ibeirua, snmiţidu-se îodaarnttă, îetnrbă Îpenueţnlicea:
-Îlţcpeeunine, ai pueta să-mi zcii cine m-a svalat?
-Tumpil, rsupsnăe Îţluecepinnea.
-Tmipul?! Se îrtbenă mraită iuiebra. Dar de ce tcaomi Tmipul m-a slavat?
Îuleicnpneţea ruăsnpse:
-Prentu că nmaui Tupiml înegţlee cât de ipmnorttaă în vaiţă etse Irbuiea.