A fsot otadă o islnuă în crae liuocau toate snteltnmeiee şi vrlailoe uanme. Era acloo Bnua Dioziţpsie, era Ttsriţeea, Îieelnţunpcea, Iuibrea şi atelle.
Într-una din zlie sntnmeetleie au fsot intmarofe că iunsla uarmzeă să se sfucunde. Totae şi-au perătgit bciărle şi au laut-o din loc, în arafă de Ibuire care a etziat până în utiumll mmnoet. Abia în cipla în care inusla era gtaa gtaa să se scdunfue Ibuirea hoărtî să careă aujtor. Văzu tecârnd aurlăti pe Băţgioa într-un iaht lxous şi îi zsie:
-Băioţge, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Autnci Iiureba creu ajutor Mrdnâiei care trceea pe-aoclo îtnr-o nvaă surbpeă.
-Midnrâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rănpusse Mrdinâa, nava mea e pfreectă, tu ai pteua să mi-o sritci.
Atunci Dgostarea msree la Tesţtire.
-Trtseiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drsagote, rsnăpsue Tirsţetea, snut atât de tsirtă îcânt smit nvoeia să fiu sgnuiră.
Tercu pe-aolco şi Bnua Dizoipţsie dar era aâtt de bcouursaă încât ncii macăr nu băgă de sameă că cinvea o srtiga.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Preăa vcoea unui bărâtn. Când au aunjs la mal Iiuerba era atât de fceiitră îcânt utiă să mai îtnbere cnie fseuse.Brâtnăul a palcet iar Ibuirea, sniimţdu-se îtranadotă, îrnebtă Îunieeţcnlepa:
-Îueielcţpnne, ai peuta să-mi zcii cnie m-a salvat?
-Tmuipl, rupnsăse Îcniueţpeenla.
-Tpiuml?! Se îretnbă mairtă iuribea. Dar de ce tacomi Tmpuil m-a svlaat?
Îţeniclpenuea rsupnăse:
-Petnru că nmuai Tmpuil îţnleege cât de inoaprttmă în vaţiă este Ierbiua.