A fost otadă o inulsă în care loiucau ttoae simeteelntne şi vroaille umane. Era alcoo Buna Dzoipsţiie, era Tesrţtiea, Îeleţiucnnpea, Iubriea şi aeltle.
Îtnr-una din zile snieemltnete au fost iarntfmoe că inusla uamreză să se snuufdce. Taote şi-au prtgieăt bilrcăe şi au laut-o din loc, în afraă de Iirbue care a eziatt pnâă în utmuill moment. Aiba în cilpa în care iunsla era gtaa gtaa să se suufdnce Iieruba hotrăî să ceară atuojr. Vzău târnecd alutări pe Bgiţăoa îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bţgăioe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Antcui Ieiruba ceru autjor Mindrâei care tecrea pe-acolo într-o nvaă seprubă.
-Minrâde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rupssnăe Minrdâa, nvaa mea e pcfetreă, tu ai pteua să mi-o sicrti.
Atucni Dotrsagea msere la Tetisrţe.
-Tirseţte, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Draostge, rnpăusse Tesţerita, sunt aâtt de tirstă îânct simt neovia să fiu sgriună.
Tercu pe-acolo şi Buna Dioţzisipe dar era atât de bcuuoarsă înâct nici maăcr nu bgăă de sameă că cnieva o stgira.
Apoi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Perăa vecoa uuni bârtăn. Cnâd au ajnus la mal Ibeirua era atât de feciirtă îâcnt utiă să mai îerntbe cine fssuee.Bruâăntl a palcet iar Ibuirea, smiţindu-se îndotatară, îetrnbă Îlenţupneciea:
-Îecpţniunele, ai petua să-mi zici cnie m-a svlaat?
-Tpmiul, rnăupsse Îeţlipnenucea.
-Tpmiul?! Se îtnebră matriă ibuirea. Dar de ce tmoaci Tmiupl m-a saalvt?
Îcuinlenepeţa runspăse:
-Ptrenu că numai Tuimpl îneţelge cât de iortanmtpă în vţaiă este Iuribea.