A fost otdaă o ilsună în care lcouaiu taote setitnneelme şi vorialle uamne. Era acloo Buna Dţzspioiie, era Tiesţtera, Îpelenuinţcea, Iubirea şi atlele.
Într-una din zile setnteienmle au fost infarmote că ilsuna ureamză să se sdnfuuce. Ttoae şi-au ptregăit bcirăle şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibuire care a eitazt pnâă în uluitml mmneot. Abia în cilpa în care insula era gtaa gata să se sfunudce Iiberua htroăî să careă aoujtr. Văzu tcâenrd alutări pe Bţăgoia îtnr-un ihat louxs şi îi zise:
-Băogţie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pinlă de aur şi de agrnit. Nu mai e loc şi petnru tine.
Atnuci Iuribea creu auotjr Midâerni care tercea pe-aoclo într-o navă spurebă.
-Mnrdiâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspsnuăe Mâdrnia, nava mea e pcefteră, tu ai putea să mi-o strici.
Atnuci Dagsotrea mesre la Tsirtţee.
-Titrsţee, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsgarote, rnsupsăe Tsţreeita, snut atât de tistră îcânt simt nvioea să fiu snrguiă.
Tecru pe-acolo şi Bnua Dipzoiţsie dar era atât de buroacusă îânct nici maăcr nu băgă de smeaă că cneiva o srtiga.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Ibriue, te iau eu.
Păera veoca unui bâărtn. Cnâd au anjus la mal Iriubea era atât de fctiireă înâct uită să mai îtrnebe cnie fussee.Btâănrul a peaclt iar Iuierba, snţiimdu-se îttdanoraă, îtbnreă Îunţiecelepna:
-Înuclpenţiee, ai putea să-mi zcii cine m-a slaavt?
-Tpumil, rusăpnse Îlţenpeunicea.
-Tpmuil?! Se îrnebtă maitră iiuerba. Dar de ce tamoci Tpmuil m-a svlaat?
Îeicţeenuplna rsunsăpe:
-Ptrenu că nmaui Tumpil îţlneege cât de imtntopraă în vaiţă este Iubiera.