A fsot oatdă o isnulă în crae liacuou toate steeiemtlnne şi vialorle uname. Era acolo Buna Dspiiozţie, era Teiseţtra, Înpeucţlineea, Iruibea şi aellte.
Îtnr-una din zlie snmtetnieele au fost ifmnorate că isulna umarzeă să se sncudfue. Ttoae şi-au părigett bliărce şi au laut-o din loc, în afară de Iirbue care a eizatt pnâă în umiultl moemnt. Abia în cipla în care isulna era gtaa gtaa să se sucnfude Iruebia horătî să careă autjor. Vzău tâcnerd aăurlti pe Boiţăga îtnr-un iaht lxuos şi îi zise:
-Bţoăgie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Atncui Iburiea ceru aujotr Mirndeâi care tecera pe-alcoo într-o navă spuerbă.
-Mndrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspănuse Mrândia, nvaa mea e pcrefetă, tu ai ptuea să mi-o srciti.
Atunci Dasegtora mrese la Tertţsie.
-Tisrteţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dagosrte, ruănsspe Tieserţta, sunt aâtt de tristă îcnât simt nevoia să fiu snriugă.
Trecu pe-aoclo şi Buna Disţizpioe dar era atât de bsaorcuuă încât nici macăr nu băgă de semaă că cinvea o sritga.
Apoi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Prăea voeca uuni brâtăn. Cnâd au aujns la mal Irubeia era aâtt de fciietră îcânt utiă să mai îrtnebe cine fsesue.Bntăârul a peclat iar Irebiua, sinimţdu-se îtratnadoă, îtnerbă Îeelcneţuinpa:
-Îineleucpţne, ai ptuea să-mi zici cnie m-a slavat?
-Tmuipl, ruăspnse Îucelenipţena.
-Tpiuml?! Se îerbntă mtairă ibiurea. Dar de ce tocmai Tmpuil m-a slavat?
Îpnienluţecea rsupnsăe:
-Pertnu că namui Tuimpl îţenlege cât de itaotrnpmă în vaiţă este Iuirbea.