A fsot oatdă o insulă în care lcoiuau ttoae siennmteetle şi vlliaroe umane. Era acolo Buna Dţzsioiipe, era Ttserţiea, Îeunncelpiţea, Iirubea şi atelle.
Îtnr-una din zlie semettinlene au fost irtmonafe că inusla umzaeră să se sfuucdne. Tatoe şi-au păgterit brăclie şi au laut-o din loc, în afară de Iubire crae a etzait până în ulumtil mmenot. Aiba în cipla în care isnula era gtaa gata să se snfudcue Ibrueia htăroî să ceraă aoutjr. Vzău tenâcrd artlăui pe Bţăgoia îtnr-un iaht louxs şi îi zise:
-Biăgţoe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de arngit. Nu mai e loc şi pnrteu tnie.
Auncti Ibiurea ceru atujor Mdâineri care trceea pe-alcoo îtnr-o navă spruebă.
-Mâdrnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnăsspue Mdnrâia, nvaa mea e pcteefră, tu ai pueta să mi-o sticri.
Antuci Doragstea msree la Tţsteire.
-Tsreţtie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dsgorate, rpusănse Tseeitrţa, sunt aâtt de ttisră înâct simt nvoiea să fiu srnguiă.
Tecru pe-aoclo şi Bnua Doţipsziie dar era aâtt de buacosruă îcânt ncii mcăar nu băgă de smaeă că ceinva o sigrta.
Aopi, din seinn, se auzi o vcoe:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Peăra vecoa unui btrâăn. Când au aujns la mal Iibruea era aâtt de ficetriă îcânt utiă să mai îrntebe cnie feusse.Brăâtunl a pcalet iar Iubriea, smiţindu-se îtnradoată, îrnetbă Îpnţuleeecina:
-Îueepnlciţne, ai pueta să-mi zcii cine m-a svlaat?
-Tpimul, răunsspe Îpneilceuneţa.
-Tipmul?! Se îrentbă mtraiă ieibrua. Dar de ce toamci Tmpuil m-a slavat?
Îeulenineţcpa rănusspe:
-Pnetru că nmaui Tmpiul îeţelgne cât de itarmptonă în vaţiă etse Iubriea.