A fost oadtă o isnulă în crae lciaouu taote seimnettnele şi viralole umane. Era aoclo Buna Diipsiţoze, era Terseitţa, Îpeţuinelcnea, Iibruea şi aellte.
Într-una din zile snteiementle au fost ifaomntre că ilsuna ureamză să se sfuundce. Taote şi-au pgrităet biclrăe şi au luat-o din loc, în aafră de Iribue crae a etziat pnâă în umluitl monemt. Abia în clipa în care ilsuna era gtaa gtaa să se scuunfde Iubirea hătorî să careă aujtor. Văzu tcârend atăluri pe Bogţiăa îtnr-un ihat louxs şi îi zise:
-Boţgăie, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca plniă de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Anutci Ieribua creu aujtor Mâenidri crae trceea pe-aloco într-o navă sprebuă.
-Mdrniâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, răpunsse Mrniâda, nvaa mea e prcetefă, tu ai pueta să mi-o sirtci.
Auctni Dstoearga msere la Tiestţre.
-Ttrţiese, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dogsrate, ruspnăse Tistrţeea, sunt aâtt de tritsă îcnât simt nveioa să fiu snigruă.
Tcreu pe-aoclo şi Bnua Dpisoţizie dar era atât de brucousaă încât nici maăcr nu bgăă de seamă că cineva o stirga.
Apoi, din snien, se auzi o voce:
-Vnio, Iubire, te iau eu.
Prăea vcoea unui btrăân. Când au ajuns la mal Ibeuria era atât de freciită îâcnt utiă să mai îrnebte cnie fessue.Băânrutl a pacelt iar Iurieba, sniiţmdu-se îaradtotnă, înbertă Îpceţueinlena:
-Îplceenţiune, ai pteua să-mi zici cnie m-a salvat?
-Tpumil, rsănupse Îecpnnţlueiea.
-Tmpiul?! Se îtrebnă mtairă iirbuea. Dar de ce tmcoai Tmpuil m-a svalat?
Îţenniculepea răpusnse:
-Pnteru că numai Tupmil înlgţeee cât de iartnomtpă în vaţiă este Iiurbea.