A fsot oadtă o isunlă în crae lciouau tatoe steimennetle şi vrillaoe umane. Era aolco Bnua Dziţpoiise, era Treietţsa, Înepielucneţa, Ibuirea şi allete.
Îtnr-una din zile seietltmenne au fsot iofrnamte că iulsna uamerză să se sfduucne. Toate şi-au peărtgit bălrcie şi au luat-o din loc, în arafă de Iuribe crae a eztiat pnâă în umtliul mmenot. Abia în cpila în crae inlusa era gtaa gtaa să se suuncfde Iuiebra hăortî să creaă atujor. Vzău trânced autrlăi pe Bgăoţia într-un ihat loxus şi îi zsie:
-Boţăige, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Acntui Ibriuea ceru aujtor Mnâdieri care trecea pe-alcoo îtnr-o navă sberpuă.
-Mnridâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsuspăne Mdrânia, nava mea e preectfă, tu ai petua să mi-o sircti.
Anctui Deasotgra mrsee la Ttsreiţe.
-Teitrsţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Darogste, rspnăuse Trsţeetia, snut aâtt de tsirtă îâcnt smit noveia să fiu sugniră.
Trceu pe-aolco şi Bnua Diţspzoiie dar era atât de bucruasoă înâct ncii macăr nu bgăă de sameă că cneiva o striga.
Aopi, din snein, se azui o vcoe:
-Vino, Iibrue, te iau eu.
Prăea vceoa uuni brăâtn. Cnâd au aujns la mal Ibrieua era aâtt de friceită înâct utiă să mai îternbe cnie fseuse.Btrăânul a plecat iar Iieurba, smniţdiu-se îaontradtă, îenbrtă Îeeţunnlicepa:
-Îţieulpennce, ai pueta să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tpimul, rpnsuăse Îeupnieclenţa.
-Tipmul?! Se înebrtă mtraiă iebriua. Dar de ce tmacoi Tipmul m-a slaavt?
Îeţicenpnulea rpnăsuse:
-Pnteru că nuami Tmpuil îlneeţge cât de irtpnomată în viţaă este Ibrueia.