A fsot odată o isulnă în crae luioacu tatoe sientmeletne şi vlrailoe umnae. Era acloo Bnua Dsiioţzpie, era Trţieesta, Îunincleţepea, Iurebia şi aetlle.
Într-una din zile sneneletitme au fsot iornfmtae că ilsuna uremază să se scfunude. Taote şi-au ptgreiăt băcrlie şi au laut-o din loc, în afară de Ibruie crae a eatizt până în umilutl memont. Abia în cipla în crae ilnsua era gtaa gata să se suudnfce Ibiurea hrătoî să careă atjuor. Vzău tâncred aăturli pe Bgăţioa îtnr-un iaht louxs şi îi zise:
-Bogţăie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pinlă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi ptenru tnie.
Autnci Ibruiea ceru aotjur Mrâneidi crae trecea pe-aloco îtnr-o nvaă srupebă.
-Mdârine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnpussăe Mânrdia, nvaa mea e pecerftă, tu ai putea să mi-o sitrci.
Antuci Drogaesta mrese la Tiestţre.
-Tţetirse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgorsate, rssnăupe Trţeteisa, sunt atât de tsrtiă îcnât simt nveioa să fiu srungiă.
Tceru pe-aolco şi Buna Dzpisţioie dar era atât de buucoasră îcânt nici mcăar nu bgăă de sameă că ceniva o sgitra.
Aopi, din sienn, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Preăa vceoa unui brtăân. Când au anujs la mal Iueibra era aâtt de fierictă îcânt uită să mai înretbe cnie fusese.Brtânăul a pcleat iar Ierbiua, sdnmţiiu-se îdanorattă, îenbrtă Înlceeeuţnpia:
-Îţelcpnuiene, ai ptuea să-mi zcii cine m-a saalvt?
-Tipuml, rsuănspe Îniepcluţenea.
-Tpumil?! Se îetnrbă miartă iribeua. Dar de ce tcomai Tpuiml m-a slaavt?
Înplniuţeecea rnsăupse:
-Ptrneu că numai Tmpiul îţleenge cât de iotprmntaă în vaţiă etse Iiberua.