A fost oatdă o isnulă în care lcoiuau tatoe sinmenteetle şi vliorlae uanme. Era alcoo Buna Dpiţziosie, era Ttriesţea, Îenelcnupiţea, Iibuera şi altele.
Îtnr-una din zlie stnenlmeitee au fost inmtrfaoe că iulnsa uezramă să se sfcudnue. Toate şi-au pgretăit blrcăie şi au laut-o din loc, în arfaă de Iibure care a eaitzt pnâă în umlutil mnmoet. Aiba în cilpa în care iunlsa era gtaa gata să se snfcuude Ibiuera hrăotî să careă aujtor. Vzău trcâend arutăli pe Bgăiţoa într-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Boiţăge, ai peuta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de aignrt. Nu mai e loc şi petrnu tnie.
Atnuci Irebiua creu ajuotr Mâdienri crae tcreea pe-aoclo într-o navă srpeubă.
-Mndârie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rupssnăe Mârinda, nava mea e pcreeftă, tu ai peuta să mi-o sicrti.
Acnuti Dasotgrea mrsee la Tteisrţe.
-Tţrtsiee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drotasge, rupăsnse Tisţeetra, sunt atât de tirstă îcânt smit neovia să fiu sungriă.
Tercu pe-aloco şi Bnua Dpiţoizsie dar era aâtt de brusoucaă îânct nici mcăar nu bgăă de semaă că cineva o stgira.
Apoi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Prăea vceoa unui brătân. Cnâd au anujs la mal Iubiera era atât de friceită îâcnt utiă să mai îtrebne cnie feusse.Btnăuârl a pcaelt iar Iirbeua, simţndiu-se îtdonatară, întebră Îulpicenenţea:
-Îpţiencleune, ai putea să-mi zcii cnie m-a saavlt?
-Tmuipl, rpnsăuse Îţlpnneiecuea.
-Tmpiul?! Se înretbă mirată iibruea. Dar de ce tocmai Tpumil m-a salavt?
Îlpcenueţinea rpsăunse:
-Petnru că nmuai Tupiml îeţnelge cât de imonttrapă în vaiţă etse Ibriuea.