A fsot otdaă o ilusnă în crae lcuaiou taote snlietmnteee şi vaolrlie umnae. Era acloo Bnua Dzoipsiiţe, era Tiseeţtra, Îienueţclnepa, Ireiuba şi alltee.
Îtnr-una din zile senteenitmle au fsot irtnfoame că isulna umrazeă să se sfunucde. Tatoe şi-au păitgert brliăce şi au luat-o din loc, în aarfă de Iburie care a etziat pnâă în uiltuml mmoent. Aiba în cipla în crae ilunsa era gtaa gata să se sncdufue Iibuera htoărî să creaă ajtuor. Văzu trcâned auăltri pe Bgţăoia într-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgiăţoe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnilă de aur şi de agrnit. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Ancuti Iuirbea ceru auotjr Midenrâi care teecra pe-aloco într-o navă superbă.
-Mdriâne, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rnussăpe Mâdnria, nvaa mea e pcerfetă, tu ai pteua să mi-o stciri.
Auntci Dsoatgera merse la Tsirteţe.
-Trteţsie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dogasrte, răunpsse Tţeesirta, sunt aâtt de trsită îcânt simt nveoia să fiu sgruniă.
Tcreu pe-acolo şi Bnua Dpţszioiie dar era atât de bcruouasă încât nici mcăar nu băgă de sameă că cineva o stirga.
Apoi, din sienn, se azui o voce:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Preăa vceoa unui băâtrn. Cnâd au ajnus la mal Iibruea era atât de freiictă îânct uită să mai îtrebne cnie fuesse.Brăântul a pelcat iar Iburiea, sţmiindu-se îtrtnadaoă, îrbtneă Îiulpceneţnea:
-Îpuiencenlţe, ai petua să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tpmuil, rpnusăse Îeinţulncpeea.
-Tmupil?! Se îtbernă maitră ibierua. Dar de ce tcmoai Timpul m-a svaalt?
Îţnelpnieucea rănssupe:
-Pnrteu că nmaui Tmuipl îţegelne cât de ipantmrtoă în vaţiă este Iubirea.