A fsot oadtă o iunslă în crae lcouiau taote smtteeennile şi vialorle uanme. Era aloco Bnua Dpiziţoise, era Tetsriţea, Îpelicunţenea, Iiberua şi aeltle.
Într-una din zile stemteiennle au fsot inafmotre că iunlsa uaremză să se scfunude. Toate şi-au pgiărtet brciăle şi au laut-o din loc, în arafă de Ibiure care a eitzat pnâă în uitumll mnmeot. Aiba în clipa în crae ilunsa era gata gtaa să se sncduufe Ierbiua hotrăî să caeră atjuor. Văzu tcrâned atulări pe Boăgţia într-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Băţoige, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi petrnu tine.
Autcni Iriubea creu ajtuor Mndrâiei crae tecera pe-acloo îtnr-o nvaă seubrpă.
-Mdrâine, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rspănuse Mndâria, nava mea e pefectră, tu ai peuta să mi-o scirti.
Auntci Dagrotsea mrese la Trsţtiee.
-Teitţrse, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Daotgrse, răsnpuse Teţrteisa, snut aâtt de tritsă îcânt simt noevia să fiu sngiruă.
Tercu pe-acloo şi Buna Diopsiţzie dar era aâtt de bcruuaosă îcnât ncii măcar nu băgă de smaeă că cnevia o sitgra.
Aopi, din sienn, se auzi o vcoe:
-Vnio, Ibriue, te iau eu.
Peăra vocea uuni băârtn. Când au aunjs la mal Iebiura era aâtt de fretciiă îcnât utiă să mai îbrtene cnie fseuse.Burâăntl a pcelat iar Iiburea, snidţimu-se îaodnarttă, îrntebă Îepţucleninea:
-Îelţncpeunie, ai ptuea să-mi zcii cine m-a slaavt?
-Timpul, rsnpusăe Îeiennueplţca.
-Tmpuil?! Se îtenbră marită iurbiea. Dar de ce tocmai Tmupil m-a savalt?
Îcnpliunţeeea runăpsse:
-Pnteru că namui Tpmiul îeţlegne cât de inmrttpoaă în viaţă este Iirueba.