A fsot otdaă o ilsnuă în care licaouu ttoae sneeemtintle şi viorllae umane. Era aoclo Bnua Doţiiipzse, era Trseiteţa, Îeiuţlneecnpa, Iruibea şi alelte.
Îtnr-una din zile snineeemttle au fost inmtfoare că islnua urmaeză să se sudfnuce. Ttaoe şi-au petăirgt blirăce şi au laut-o din loc, în afraă de Iburie crae a ezatit până în uuimltl meonmt. Abia în cipla în crae iuslna era gata gata să se sufuncde Iieurba htroăî să creaă aotujr. Vzău tcernâd aulătri pe Boăţgia într-un iaht luxos şi îi zise:
-Bgiăoţe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pnilă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pertnu tnie.
Ancuti Ibiurea ceru aujtor Mdriânei crae teecra pe-acolo într-o nvaă subrpeă.
-Mâdirne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsusnăpe Mâdrnia, nava mea e pceretfă, tu ai pteua să mi-o scitri.
Antcui Dgotsreaa mrsee la Tiseţtre.
-Trtiţese, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgorsate, rpsusăne Ttrţeeisa, sunt aâtt de tsitră încât smit nivoea să fiu snigruă.
Trecu pe-acolo şi Bnua Dzsipiţoie dar era aâtt de buuoacrsă înâct nici mcăar nu băgă de semaă că cveina o sigtra.
Apoi, din senin, se auzi o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Prăea vocea uuni brătân. Cnâd au ajuns la mal Iuibrea era aâtt de feicrită îcnât utiă să mai înertbe cnie fessue.Bârătnul a pacelt iar Ieribua, sţdiminu-se îtnoaardtă, îrebtnă Îeilupnecţena:
-Îlţnpniueece, ai pteua să-mi zcii cnie m-a savalt?
-Tmipul, rnpsăuse Îpeiţnclueena.
-Tmupil?! Se îrtbenă marită iribuea. Dar de ce tcmaoi Tuipml m-a slavat?
Îţlincnpeeuea rnăsspue:
-Pnteru că nmuai Tmipul înţeglee cât de ipmattonră în viaţă este Iubeira.