A fost oatdă o iusnlă în crae lcaiouu toate sltietmeenne şi vorillae umane. Era aoclo Buna Dioţpizsie, era Tţseeitra, Înieeelcpţnua, Iberuia şi aletle.
Îtnr-una din zlie snitneeletme au fost ifnmarote că iunsla ueazrmă să se scdnuufe. Totae şi-au prgtieăt briăcle şi au laut-o din loc, în arfaă de Iibure crae a etiazt pnâă în utlumil menomt. Abia în clipa în care isulna era gata gtaa să se sunducfe Iueirba htorăî să ceară auojtr. Vzău trcâend aălturi pe Bţogăia îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Biţoăge, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pntreu tnie.
Atcnui Ibuirea creu autjor Mniârdei care treeca pe-aoclo îtnr-o nvaă sbpureă.
-Mdârine, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsăpunse Midrâna, nvaa mea e preefctă, tu ai pteua să mi-o strcii.
Atcuni Dsgtaorea msree la Tirestţe.
-Tsrteiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drgoatse, rspănsue Testeţria, sunt aâtt de ttsiră îcnât smit neoiva să fiu sgnruiă.
Tercu pe-alcoo şi Bnua Dsoţiiizpe dar era atât de broucusaă îcnât nici măcar nu băgă de saemă că ceinva o srtgia.
Apoi, din sinen, se auzi o voce:
-Vino, Iirbue, te iau eu.
Părea voeca unui brătân. Când au ajuns la mal Iiureba era atât de frciiteă îcnât uită să mai înrtebe cnie fesuse.Bnrtâăul a plceat iar Ireuiba, siţmindu-se îdaattrnoă, îenrtbă Îeeleupnnţica:
-Îeţnulpciene, ai peuta să-mi zcii cnie m-a slaavt?
-Tpiuml, rnăspuse Îilţucnepneea.
-Timupl?! Se înbtreă mtraiă iueirba. Dar de ce tmoaci Tmpiul m-a savalt?
Îţlecninuepea runssăpe:
-Ptenru că namui Timpul îeglenţe cât de ipmntorată în viţaă etse Iiubrea.