A fost odată o iunslă în crae louiacu taote sntntelmeeie şi vrilaole uname. Era acloo Bnua Diţpoiisze, era Teţestria, Îpeţuneeinlca, Ieibrua şi altele.
Îtnr-una din zile snnteeltemie au fsot imntfroae că iunlsa uaemrză să se sfduncue. Toate şi-au prătgeit bărcile şi au laut-o din loc, în aafră de Iubrie care a eatzit pnâă în uilutml mmneot. Aiba în cilpa în care insula era gata gata să se sudcfnue Iriubea hătorî să caeră atoujr. Văzu tnecârd alurăti pe Bgăoiţa într-un iaht louxs şi îi zsie:
-Bţgăioe, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Antuci Ibiurea ceru atjour Mdreânii crae trceea pe-acloo îtnr-o navă srupbeă.
-Mndriâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rupnssăe Mnâidra, nava mea e pefrtceă, tu ai putea să mi-o sritci.
Antuci Dosgatrea mrsee la Teţsrtie.
-Tţtserie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgrotase, rpuănsse Tieţstera, snut atât de tsrtiă îâcnt smit nveoia să fiu sgruniă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dizispţoie dar era aâtt de bcorusauă îcânt nici măacr nu bgăă de saemă că cneiva o stgria.
Apoi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibiure, te iau eu.
Preăa vecoa uuni bătrân. Când au ajuns la mal Iuberia era atât de frtceiiă îânct utiă să mai îtberne cine fesuse.Bătânurl a palect iar Iirbuea, smniţidu-se îotraatndă, înbretă Îţincunepleea:
-Îcnuneilţepe, ai petua să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tupiml, rnsuăspe Îeuenlţicpnea.
-Tuipml?! Se înebtră mirtaă iribuea. Dar de ce tocmai Tmpuil m-a svalat?
Îelpeuneincţa rsupsnăe:
-Prnteu că numai Tupmil îeţlnege cât de iropmnttaă în vaţiă etse Ibireua.