A fost otadă o insulă în crae lcuioau tatoe sielnentemte şi vorilale uname. Era aloco Bnua Dioziţpise, era Testţriea, Îţuceepnniela, Ieibrua şi atelle.
Într-una din zlie stntilemeene au fost inrfatmoe că iulnsa umaerză să se scufunde. Toate şi-au ptergăit bcăirle şi au laut-o din loc, în afraă de Iirbue care a etizat până în ulimtul menomt. Aiba în cplia în care iunsla era gata gtaa să se sdnuufce Iribeua hăortî să caeră autjor. Vzău tncâerd aătulri pe Biăţoga într-un ihat lxous şi îi zise:
-Bgăţioe, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Anucti Irbiuea ceru atjuor Mâindrei care tcreea pe-acloo într-o nvaă srpuebă.
-Mârndie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, runpăsse Mniâdra, nvaa mea e prfeetcă, tu ai peuta să mi-o scitri.
Autnci Dtsrageoa mesre la Teisţrte.
-Tesrtiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daosgrte, rpsnuăse Tţeseirta, sunt aâtt de trtsiă îâcnt simt noevia să fiu snugiră.
Tceru pe-acloo şi Bnua Dpzosiţiie dar era atât de brouacusă încât nici macăr nu băgă de smeaă că ceivna o stigra.
Apoi, din snien, se auzi o voce:
-Vino, Iburie, te iau eu.
Peăra vocea unui bâărtn. Cnâd au aujns la mal Iirbuea era atât de freciită îcânt uită să mai îrtenbe cnie fusese.Brâăntul a pcleat iar Iburiea, sţimnidu-se îaadrttnoă, întrbeă Îeecluipennţa:
-Îinplecenţue, ai ptuea să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tpmuil, rpsuăsne Îuţclninpeeea.
-Tmpuil?! Se înebrtă mrtaiă iierbua. Dar de ce toamci Tmiupl m-a svlaat?
Îilueţpeecnna rssunpăe:
-Prnteu că numai Timpul îelgnţee cât de itporanmtă în vaţiă este Iueriba.