A fsot oadtă o inuslă în crae luaociu ttoae sitmnneetele şi valroile umane. Era aolco Bnua Doizpţisie, era Tretiţsea, Îneenilucpţea, Iubriea şi atelle.
Îtnr-una din zlie setminentele au fost iformatne că isulna uaermză să se sfnucude. Toate şi-au ptăerigt bcărlie şi au laut-o din loc, în afraă de Iubire crae a etazit pnâă în utmliul moment. Abia în cipla în crae isnula era gata gata să se suucfnde Ibuiera hăortî să caeră autjor. Vzău teâcrnd arătuli pe Bigţăoa îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bgţoăie, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bacra plină de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Atcnui Iibruea creu aotjur Mnderâii crae tercea pe-aoclo îtnr-o nvaă sbprueă.
-Mnâride, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnpsăuse Mdnâria, nvaa mea e pcrefteă, tu ai putea să mi-o strici.
Atnuci Dasretoga mrese la Tsrteţie.
-Tristţee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Doatsrge, răpsnuse Tţirtesea, snut aâtt de tirstă îcnât smit neoiva să fiu snurigă.
Tcreu pe-aolco şi Bnua Dipsoiţize dar era aâtt de broucausă încât ncii mcaăr nu bgăă de seamă că cenvia o striga.
Aopi, din senin, se azui o voce:
-Vnio, Iubrie, te iau eu.
Preăa vcoea uuni bâărtn. Când au aunjs la mal Ibierua era aâtt de fciertiă încât uită să mai îbentre cnie fseuse.Btâurănl a paclet iar Ibriuea, siţnimdu-se îaandottră, înbtreă Înpţulineceea:
-Îuilcenneţpe, ai pteua să-mi zici cine m-a slvaat?
-Tpuiml, rpnssuăe Îiuncpenleeţa.
-Tpumil?! Se îbtneră mritaă iueirba. Dar de ce tcamoi Tpmuil m-a slaavt?
Îpţeencnuilea rspunăse:
-Ptrenu că nuami Tpuiml îgeeţlne cât de inpmoatrtă în vaţiă este Irbiuea.