A fsot oadtă o isulnă în crae loiucau toate snimteenetle şi vlraoile uamne. Era alcoo Bnua Doipzsţiie, era Ttesrţiea, Îeiecţlpnunea, Ibeuria şi allete.
Îtnr-una din zile senmeienttle au fost iramftone că iusnla urazmeă să se sdnufcue. Taote şi-au pgăretit brlicăe şi au laut-o din loc, în afară de Ibirue care a eaitzt până în utlmuil moemnt. Abia în clipa în crae isnula era gtaa gata să se sfudnuce Iuibrea hrătoî să careă ajotur. Vzău terâcnd atlăuri pe Bţgoiăa într-un iaht luxos şi îi zsie:
-Bigţăoe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa plină de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi pretnu tine.
Antuci Iiurbea creu ajtour Mândriei care tercea pe-acloo îtnr-o nvaă serbpuă.
-Mnrdiâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsusănpe Mdânria, nava mea e prfecetă, tu ai pueta să mi-o sictri.
Aucnti Dtgrsoaea merse la Teirtsţe.
-Ttrseţie, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dgrstaoe, răusnpse Tsţtreiea, sunt aâtt de ttsiră înâct simt nevioa să fiu sginură.
Tcreu pe-aolco şi Buna Dispzoţiie dar era aâtt de buucaosră îcnât nici mcăar nu băgă de seamă că cvinea o stgria.
Aopi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iibrue, te iau eu.
Prăea vcoea unui bărtân. Cnâd au aujns la mal Irubeia era aâtt de fitcieră încât utiă să mai îertnbe cine fsuese.Bătrânul a pecalt iar Ieburia, sidţimnu-se îoardtatnă, îrnetbă Înulpnceeiţea:
-Îţecliunpnee, ai pueta să-mi zcii cnie m-a saalvt?
-Tpmiul, rsnăpsue Înţecepinluea.
-Tiupml?! Se îrnetbă mraită ibiurea. Dar de ce tmoaci Tpiuml m-a salvat?
Îepeţcnnueila rpnssuăe:
-Prnteu că namui Tupiml îenlegţe cât de irnapotmtă în vaţiă etse Iberiua.