A fsot oadtă o inlsuă în crae lauiocu taote slmnetnieete şi vlairloe umnae. Era aolco Bnua Dpoziiiţse, era Tetesţria, Îleuipnnţecea, Iruebia şi aetlle.
Îtnr-una din zile slntmineteee au fsot imoranfte că ilnsua uaermză să se sdfcuune. Toate şi-au pgrtăeit bălirce şi au laut-o din loc, în arafă de Iburie crae a etziat pnâă în uiumtll meomnt. Abia în clpia în care inusla era gata gtaa să se snfucude Iierbua hrotăî să caeră autojr. Văzu treâncd aătluri pe Biţoăga într-un iaht lxous şi îi zsie:
-Bţgăoie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi prtneu tine.
Actuni Iriubea ceru atojur Mrndieâi crae teecra pe-alcoo îtnr-o nvaă sepurbă.
-Midânre, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsupnsăe Mndirâa, nava mea e peefcrtă, tu ai peuta să mi-o scrtii.
Aucnti Dtgsroaea mrese la Tietrţse.
-Tţeriste, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Daorgste, rsunăpse Treeţstia, sunt aâtt de ttisră îcânt simt neovia să fiu sirgună.
Tercu pe-acolo şi Buna Dioiiţpsze dar era atât de bcurauosă îcnât ncii măcar nu băgă de semaă că cevnia o striga.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Ibruie, te iau eu.
Preăa vecoa uuni bătrân. Când au ajuns la mal Ibrieua era aâtt de fciirteă înâct uită să mai îrtnbee cnie fuesse.Btrnăuâl a plecat iar Iiubrea, sţminidu-se îradoanttă, îrentbă Înicepuleneţa:
-Îielnpcnuţee, ai petua să-mi zcii cnie m-a savlat?
-Tiupml, rusăpsne Îineceulţpnea.
-Tipmul?! Se îetrnbă mratiă ibreuia. Dar de ce tcomai Tumpil m-a svalat?
Înţeniecuepla răusnpse:
-Pnetru că nuami Tpmiul înlţegee cât de iaprtnotmă în vaţiă etse Irbueia.