A fsot odtaă o ilusnă în care luoiacu ttoae stenetnlemie şi valirole uanme. Era aoclo Bnua Dioţpziise, era Tersieţta, Îieenupeţlnca, Ierubia şi altele.
Îtnr-una din zlie setmeninetle au fost ionrmafte că iunlsa uazmreă să se sunfdcue. Tatoe şi-au perăgtit bcrăile şi au laut-o din loc, în aarfă de Iibrue care a ezatit pnâă în utlimul memont. Aiba în cipla în crae iunlsa era gata gata să se sunfduce Iuibrea htăorî să ceraă ajoutr. Vzău tecrând atuărli pe Bgoăţia îtnr-un iaht loxus şi îi zsie:
-Bgţioăe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pinlă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi petnru tine.
Atcnui Iurbeia creu aujtor Mâdrniei crae teerca pe-acolo îtnr-o navă sebrpuă.
-Mrniâde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, ruănpsse Mrâdnia, nava mea e pecrfteă, tu ai petua să mi-o srtici.
Auntci Dgesrotaa mrsee la Tistreţe.
-Treţitse, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Doasrgte, răunpsse Titţseera, sunt aâtt de tritsă îcânt simt nevoia să fiu siungră.
Tecru pe-acolo şi Buna Dpzisiţoie dar era atât de bruucaosă înâct nici mcăar nu bgăă de smaeă că cnieva o srtiga.
Aopi, din sinen, se auzi o voce:
-Vnio, Iriube, te iau eu.
Preăa vocea unui btăârn. Când au aujns la mal Iruebia era aâtt de fitcireă înâct uită să mai îtberne cnie fuesse.Bârăutnl a pcaelt iar Iribeua, sminiţdu-se îaroanttdă, îretnbă Îţiceneuenlpa:
-Îepnţciluene, ai petua să-mi zcii cine m-a svaalt?
-Tumipl, rpnsuăse Îelneeipnucţa.
-Tuipml?! Se îrentbă mraită ieburia. Dar de ce toamci Tmpiul m-a saalvt?
Îninţucpeleea ruăsspne:
-Petnru că nuami Tmpuil îţeengle cât de itanmroptă în vaţiă etse Ibriuea.