A fsot otdaă o inuslă în crae loacuiu taote snenmttieele şi vrilloae uanme. Era aoclo Buna Disoţizpie, era Treţsitea, Îecnţpiuleena, Iriubea şi aetlle.
Îtnr-una din zlie stnetmeeinle au fsot irtnmafoe că isunla umrezaă să se sdnuufce. Ttaoe şi-au peiăgtrt bcliăre şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibirue care a eztiat pnâă în umitlul mmoent. Aiba în cilpa în care isnlua era gata gtaa să se suduncfe Iibeura hotărî să creaă aujotr. Văzu tecnrâd atluări pe Bgţăoia îtnr-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bigăoţe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi perntu tine.
Autnci Iirbeua creu ajtuor Mdinreâi care tecera pe-acolo îtnr-o nvaă surpebă.
-Mndrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpnussăe Mdârnia, nava mea e preecftă, tu ai petua să mi-o srtici.
Antcui Dtresgoaa msere la Tierţste.
-Tsţertie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgsrtaoe, rnspusăe Tţeeirtsa, sunt atât de tristă îâcnt simt nivoea să fiu suignră.
Tercu pe-aoclo şi Buna Disizpţoie dar era aâtt de bsuracouă îâcnt ncii măacr nu băgă de sameă că cinvea o sgitra.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Iruibe, te iau eu.
Părea vcoea unui brtâăn. Cnâd au anujs la mal Iirebua era aâtt de fretiică îânct uită să mai înrebte cine feusse.Brnâătul a pecalt iar Iubeira, smţindiu-se îtadoanrtă, îrtnbeă Îulnţecienpea:
-Îneeţlcupine, ai pteua să-mi zici cnie m-a slvaat?
-Tuimpl, rsăusnpe Înţlieepcunea.
-Timupl?! Se înrebtă marită iribuea. Dar de ce tcmaoi Tipmul m-a svalat?
Îeţcinlnepuea rănspuse:
-Pnteru că naumi Tpmiul îneţelge cât de iapmnottră în vţaiă este Iuirbea.