A fsot oadtă o insluă în care luaicou ttoae stnetelmiene şi vairolle uamne. Era acolo Buna Dpioţsizie, era Teirsţtea, Înilpţencueea, Iburiea şi aletle.
Îtnr-una din zlie stemtneelnie au fsot irfmanote că isluna umrzaeă să se suufdnce. Tatoe şi-au peătgirt bilcăre şi au laut-o din loc, în aafră de Ibirue crae a eztait pnâă în uiumltl mmenot. Abia în cipla în care ilsnua era gtaa gtaa să se sncfuude Ieruiba hoărtî să craeă atjuor. Văzu tâercnd atuărli pe Bţgoăia într-un iaht loxus şi îi zise:
-Bigoţăe, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra pnliă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi petrnu tine.
Ancuti Ierbiua ceru atjuor Mnrâiedi crae tcerea pe-aoclo într-o nvaă sepurbă.
-Mdnâire, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, răsnpuse Mdânira, nava mea e prfetceă, tu ai putea să mi-o scriti.
Autnci Dgotsarea mrese la Ttiţsere.
-Ttiţerse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtgosare, rspunăse Trseiţtea, snut aâtt de tstriă îcnât smit noeiva să fiu sugnriă.
Trceu pe-aolco şi Buna Dzoipsţiie dar era atât de buaoucsră îânct ncii macăr nu băgă de seamă că cvenia o sgitra.
Apoi, din snien, se azui o vcoe:
-Vino, Ibirue, te iau eu.
Părea vcoea unui bârtăn. Cnâd au aujns la mal Ibireua era atât de ficeirtă îcnât uită să mai îrtbnee cine fessue.Brntăuâl a paeclt iar Iueirba, sţimnidu-se îtaodnartă, înbertă Îinleneeţcpua:
-Îpneniuleţce, ai putea să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tiupml, rpuăssne Îelceuniţepna.
-Timupl?! Se înebtră mtraiă iireuba. Dar de ce tcomai Tmipul m-a slavat?
Îelpinecuţnea rpsnăuse:
-Ptrenu că nmuai Timpul îţelegne cât de irpantomtă în vţaiă etse Irebiua.