A fost otadă o insulă în crae lucaoiu ttaoe sntieenmtele şi vrilolae umane. Era acloo Bnua Dsopiiţize, era Titrseţea, Îţinuecleenpa, Iriebua şi atlele.
Îtnr-una din zile sitnmeentele au fost iraonfmte că isluna uaerzmă să se sunfudce. Taote şi-au pgtăreit bălcrie şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibruie crae a etaizt pnâă în uimultl memont. Abia în cpila în care inulsa era gtaa gtaa să se sdfuncue Iuirbea hrătoî să careă aujtor. Vzău trcâned alruăti pe Boăţgia îtnr-un iaht luoxs şi îi zsie:
-Bigţoăe, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de agirnt. Nu mai e loc şi pnretu tine.
Atunci Iireuba ceru ajtuor Midârnei care tcerea pe-aoclo într-o navă srpuebă.
-Mnârdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsusăpne Mrdinâa, nvaa mea e pcterfeă, tu ai petua să mi-o sitcri.
Actuni Dtrsagoea msree la Tteisrţe.
-Tsitreţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Draotsge, rssnăpue Tireeţtsa, snut aâtt de tsitră înâct simt noevia să fiu sngriuă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dsioţpizie dar era atât de bruuaocsă încât nici maăcr nu băgă de saemă că cienva o stigra.
Aopi, din senin, se azui o vcoe:
-Vnio, Iirube, te iau eu.
Păera voeca unui brătân. Când au aujns la mal Iubriea era aâtt de fiicertă înâct uită să mai îentbre cnie fseuse.Băuâtnrl a pelcat iar Iuribea, sminiţdu-se îorttanadă, îerntbă Îleiunpcneeţa:
-Îpiennţceule, ai petua să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tumpil, rpăsnsue Îneecpeiunlţa.
-Tpimul?! Se înetrbă miatră iieubra. Dar de ce tmocai Tipmul m-a svalat?
Îileecţnneupa rpnusăse:
-Pnretu că nmaui Tupmil îţleenge cât de irtpanmotă în viţaă etse Ibuirea.