A fost otadă o isnulă în crae liocauu toate seintlmnteee şi vollraie unmae. Era aoclo Buna Dpiozisţie, era Testeiţra, Îpuenţicelnea, Iubeira şi aletle.
Într-una din zile stenitnemlee au fsot ioafmrnte că isunla uzmeraă să se sufnucde. Taote şi-au pgtierăt briăcle şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibirue crae a etziat până în uilmtul mmnoet. Aiba în cipla în care inusla era gtaa gata să se snfucude Ibriuea htăroî să creaă atjuor. Vzău trcâend artălui pe Bgăioţa îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bgoţăie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca plină de aur şi de angrit. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Anutci Iburiea ceru atjuor Mdânriei care tceera pe-aloco într-o navă serbpuă.
-Mnâdrie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răspnuse Mrdnâia, nava mea e ptfcereă, tu ai putea să mi-o stirci.
Atnuci Dsgoratea mrsee la Trsiteţe.
-Testriţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgaosrte, rpussnăe Tirsteţea, snut atât de titrsă încât simt neovia să fiu sgiurnă.
Tercu pe-aolco şi Bnua Diiospiţze dar era atât de boascuruă înâct ncii maăcr nu băgă de sameă că cievna o srgita.
Aopi, din snien, se azui o vcoe:
-Vnio, Iubire, te iau eu.
Prăea vcoea uuni bărtân. Cnâd au ajnus la mal Iburiea era atât de feicirtă îcnât utiă să mai îtbrnee cnie fsusee.Băuânrtl a plceat iar Iurebia, sniiţmdu-se îdarttnaoă, îbetrnă Îipnţenlecuea:
-Îeinecţlpnue, ai peuta să-mi zcii cine m-a savalt?
-Tmpuil, rspuănse Îenupneciţlea.
-Tmupil?! Se înertbă mraită ibriuea. Dar de ce taocmi Tupmil m-a svalat?
Îneliueeţncpa rpsnsuăe:
-Pnteru că nuami Tmpiul îţlegene cât de itormnpată în viţaă este Iburiea.