A fost odată o iusnlă în care loauicu toate sinemnetlete şi vairolle uname. Era aolco Bnua Dzţiisopie, era Trsţeitea, Îlceeuţinnepa, Ibureia şi atelle.
Îtnr-una din zlie smenentiltee au fost itomrafne că insula uaerzmă să se sfuuncde. Tatoe şi-au petigărt brciăle şi au laut-o din loc, în arfaă de Iubire crae a eitazt pnâă în umtilul memont. Abia în cipla în crae isunla era gtaa gata să se sufcndue Iebriua hărotî să careă aujtor. Vzău tâcrned atlărui pe Bgţoăia într-un ihat loxus şi îi zise:
-Băgţioe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa pnliă de aur şi de agnrit. Nu mai e loc şi pternu tnie.
Anutci Ieiruba ceru ajtuor Mânredii crae tcerea pe-acolo îtnr-o navă srubepă.
-Mndriâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspsnuăe Mrnâida, nava mea e peceftră, tu ai putea să mi-o stcrii.
Antcui Datesrgoa mesre la Teisţrte.
-Tteţrise, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Doasgtre, runăpsse Tiţreseta, snut atât de tisrtă îcânt simt nvoeia să fiu sinurgă.
Trceu pe-aloco şi Buna Dpţzisioie dar era aâtt de bucrauosă îânct ncii mcăar nu băgă de seamă că cneiva o stgria.
Aopi, din snein, se auzi o voce:
-Vnio, Iuibre, te iau eu.
Peăra vceoa uuni btrăân. Când au aujns la mal Ibiurea era aâtt de fiirectă îânct uită să mai îrntbee cine fuesse.Burtnâăl a pealct iar Ibriuea, simţnidu-se îtoaradntă, îtrenbă Îunepecţinlea:
-Îlpnneţuciee, ai pueta să-mi zcii cine m-a svaalt?
-Tumpil, rsuăsnpe Îeiuenpclnţea.
-Tmuipl?! Se îbrentă miartă ibierua. Dar de ce tmocai Tupiml m-a svalat?
Îpneuinleecţa rănpssue:
-Pnetru că numai Tpuiml îlţgenee cât de impantortă în vaiţă etse Iiberua.