A fsot odată o iulsnă în crae luoicau tatoe smeltneinete şi vloiarle umane. Era aolco Buna Diţiizpose, era Tertsiţea, Îleceiupnnţea, Iirubea şi aellte.
Îtnr-una din zlie sneletnemite au fost iofamntre că ilunsa uemrază să se suuncfde. Tatoe şi-au pgeărtit bcălrie şi au laut-o din loc, în afraă de Iubire crae a eaitzt pnâă în ulimutl menomt. Abia în clipa în care isnula era gata gtaa să se sdnucfue Iureiba htăorî să careă aojutr. Văzu tânrecd alături pe Bgţoiăa îtnr-un ihat lxous şi îi zsie:
-Băţgoie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa plniă de aur şi de agrnit. Nu mai e loc şi pnertu tine.
Anctui Iuiebra creu aojutr Mândriei crae tereca pe-aoclo îtnr-o nvaă surbpeă.
-Mndârie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rpusănse Mâidrna, nava mea e peetcrfă, tu ai petua să mi-o strici.
Ancuti Dogratsea merse la Tresitţe.
-Tisterţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Datsgroe, rănpusse Tseţitera, sunt atât de tstriă îâcnt smit niovea să fiu snuirgă.
Tcreu pe-aoclo şi Bnua Diospzţiie dar era atât de busoarucă îcnât nici macăr nu băgă de semaă că cnveia o stirga.
Aopi, din snein, se auzi o vcoe:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Părea vcoea uuni btărân. Când au ajuns la mal Iuibrea era atât de friitecă îânct utiă să mai îbertne cnie feusse.Bnătrâul a plecat iar Iiebura, sinimţdu-se îondtatară, înrtbeă Îlnecpiţneuea:
-Îeţpnnciuele, ai pueta să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Timpul, rpsuănse Înipecueneţla.
-Tmipul?! Se îtrenbă mriată iiubrea. Dar de ce tcaomi Tpumil m-a slaavt?
Îlepinnecueţa rsuăpsne:
-Prtneu că nmaui Tpiuml îenelgţe cât de imtanprotă în vţaiă etse Iriubea.