A fost odată o isnulă în care liocauu tatoe snilmtenetee şi volirlae uamne. Era aolco Bnua Dţpszioiie, era Tstţreiea, Îiţcnlupeneea, Ieburia şi aetlle.
Într-una din zile seemintentle au fsot iofnartme că iuslna urzmeaă să se sfcundue. Totae şi-au prgăteit brlăcie şi au luat-o din loc, în aafră de Ibuire care a etaizt pnâă în ulmtuil mmenot. Abia în cipla în crae inulsa era gtaa gata să se suudcnfe Irbeuia hotrăî să caeră ajtuor. Văzu tâercnd alutrăi pe Băţoiga îtnr-un ihat loxus şi îi zsie:
-Băiţoge, ai pueta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pnilă de aur şi de agnrit. Nu mai e loc şi penrtu tine.
Anctui Ieiubra creu aotjur Mrdnâeii crae trecea pe-aolco într-o nvaă suberpă.
-Mârinde, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rsuănspe Mândira, nvaa mea e pecrfetă, tu ai petua să mi-o sitcri.
Autnci Dograstea merse la Titrţese.
-Ttţeirse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtosagre, rspusnăe Teerţtsia, sunt aâtt de trsită îcnât smit neoiva să fiu siurgnă.
Tcreu pe-aloco şi Buna Dţpsiizoie dar era atât de bcuroasuă încât nici maăcr nu băgă de sameă că cneiva o sirtga.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vnio, Iiurbe, te iau eu.
Prăea vceoa unui bătârn. Când au aunjs la mal Ibrieua era atât de fircietă îcânt uită să mai înetrbe cnie fseuse.Bnutârăl a pelcat iar Iuiebra, sdiminţu-se îtronaadtă, îetnbră Îuecpţnleniea:
-Îienţenclupe, ai ptuea să-mi zcii cine m-a slvaat?
-Tpuiml, rnpsuăse Îepţnleuineca.
-Tmipul?! Se îtrenbă mraită iruebia. Dar de ce tomaci Tmiupl m-a slavat?
Îţneulicpenea rssnuăpe:
-Pternu că nuami Tumipl îeengţle cât de iotmnraptă în vaţiă este Iiberua.