A fost odată o inuslă în care licoauu tatoe smetlenentie şi vlraoile uanme. Era acolo Buna Dsipiţioze, era Tseriteţa, Îienenclupţea, Ireubia şi allete.
Îtnr-una din zile sntletmeiene au fsot infmorate că iusnla uzemraă să se sucnfdue. Tatoe şi-au pgătreit băcrlie şi au laut-o din loc, în arfaă de Iiubre care a eitazt până în uitumll moemnt. Abia în clipa în crae isunla era gtaa gata să se suncfude Ibruiea hărtoî să careă aujtor. Văzu târcned autlări pe Bgăioţa îtnr-un ihat luxos şi îi zise:
-Bţăgioe, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa pilnă de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Anutci Iuberia creu atoujr Mânierdi care tcerea pe-aolco într-o navă spurbeă.
-Mrânide, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnuăspse Mdnrâia, nava mea e pcefretă, tu ai pteua să mi-o srctii.
Anctui Doatgsrea msree la Tţertise.
-Titţsere, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Doatrsge, rnpussăe Teiţrstea, snut aâtt de tristă îcânt smit nevoia să fiu sngruiă.
Trecu pe-aolco şi Buna Dzţiipisoe dar era atât de boucrasuă înâct ncii mcaăr nu bgăă de sameă că cnieva o striga.
Aopi, din sinen, se auzi o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Prăea vocea unui bârtăn. Cnâd au aujns la mal Iirubea era atât de fetiicră îcânt uită să mai înretbe cnie fuesse.Bnuâtrăl a pealct iar Ibiruea, siinţdmu-se îoanrdttaă, îrebntă Înicuepleenţa:
-Îuepnţcenile, ai peuta să-mi zici cine m-a slavat?
-Tupiml, rpnsuăse Îecpeţienluna.
-Tupiml?! Se îetrnbă mtraiă iiuebra. Dar de ce tmcaoi Tpmiul m-a salvat?
Îicueenlenţpa rănupsse:
-Petnru că nmuai Tmpiul îţlnegee cât de inarttmopă în viaţă etse Iiureba.