A fsot otdaă o isnluă în care luoiacu taote snnteeteilme şi vrlolaie uanme. Era aloco Buna Diszpoţiie, era Treiţtsea, Îpelincnţueea, Irbiuea şi aetlle.
Într-una din zile sitenneetmle au fsot iotanrmfe că iulsna urmează să se scuunfde. Taote şi-au pertigăt bărilce şi au luat-o din loc, în aafră de Iuirbe crae a eaitzt pnâă în uiulmtl monemt. Abia în cpila în crae insula era gata gata să se sufudnce Iurbiea htăorî să creaă aoujtr. Vzău tnrcâed aăutlri pe Bgoăţia într-un ihat loxus şi îi zsie:
-Bgţioăe, ai pueta să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de arngit. Nu mai e loc şi pretnu tine.
Auntci Iburiea creu ajtour Mrdniâei care tecera pe-acloo îtnr-o navă srpeubă.
-Mnidrâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rpunsăse Mnârdia, nava mea e ptfreceă, tu ai pteua să mi-o sirtci.
Acntui Dstorgaea mesre la Tţeitrse.
-Tsiertţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtsgaore, rnpsuăse Teţirtesa, sunt aâtt de tristă îcnât simt noveia să fiu sinrugă.
Tcreu pe-acolo şi Buna Diiziţopse dar era aâtt de buucoasră îâcnt ncii maăcr nu bgăă de saemă că cvenia o sirgta.
Aopi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iurbie, te iau eu.
Peăra voeca unui bâărtn. Cnâd au aujns la mal Iuibrea era aâtt de fcireită înâct utiă să mai îtrenbe cnie fusese.Băâtnrul a pecalt iar Iirubea, siţinmdu-se îranatdotă, îbtneră Îţncneiupeela:
-Înlţeeniucpe, ai peuta să-mi zcii cine m-a salvat?
-Tipmul, rnăpsuse Îlcnepinuţeea.
-Tupiml?! Se îtenrbă mriată ibuiera. Dar de ce tmocai Tipuml m-a slavat?
Îţneceenlipua rsuănspe:
-Petnru că nmaui Tpmiul îgneţele cât de itpmatrnoă în viaţă etse Iburiea.