A fsot odată o isulnă în crae laiuocu taote snmieetltnee şi vrlioale uamne. Era aoclo Bnua Diţipozsie, era Teeitsrţa, Înuipnţeeclea, Iebriua şi altlee.
Îtnr-una din zlie snmtneietele au fsot ioamftrne că islnua uarzmeă să se sufcnude. Taote şi-au păitgert băilrce şi au laut-o din loc, în aarfă de Ibriue crae a eiatzt până în umulitl mmoent. Aiba în clpia în crae isulna era gata gata să se sfuucnde Ibierua hăortî să craeă autojr. Vzău tcâenrd aăultri pe Bgoăiţa într-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Bgăţoie, ai pteua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de aigrnt. Nu mai e loc şi ptrenu tnie.
Antuci Iriueba creu aujtor Mindâeri care tercea pe-aolco îtnr-o navă spbreuă.
-Midnrâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rnusspăe Mdnirâa, nvaa mea e pcetefră, tu ai ptuea să mi-o srtcii.
Acnuti Drtgsoaea msere la Titersţe.
-Trisţtee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasrgote, rsănpsue Tiesrteţa, snut atât de ttsiră îcnât simt niovea să fiu snuigră.
Tecru pe-acolo şi Bnua Dizoţisipe dar era aâtt de bacuurosă încât ncii maăcr nu bgăă de seamă că civnea o srtiga.
Aopi, din seinn, se azui o vcoe:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Prăea vcoea uuni bărtân. Cnâd au aujns la mal Ibuirea era aâtt de fiiecrtă îcnât uită să mai întebre cnie fssuee.Btnruăâl a pelcat iar Irueiba, smdţniiu-se îantrodată, îetbnră Îţuennpleciea:
-Îpniucneelţe, ai putea să-mi zcii cnie m-a slvaat?
-Tpuiml, rsspănue Îeeţenucipnla.
-Tmipul?! Se îterbnă mritaă iribeua. Dar de ce tcmaoi Tpmiul m-a saavlt?
Îţupecilennea rsnpuăse:
-Ptenru că numai Tipmul îţglneee cât de ioprnmattă în viaţă este Ibreuia.