A fsot oadtă o iusnlă în crae lcoiuau ttaoe smtetneinele şi vlariole uanme. Era aolco Bnua Dpzoiţisie, era Tesiţreta, Îcnelpueeţnia, Iuebria şi altele.
Într-una din zile setnentmeile au fsot inmfroate că inulsa umrzeaă să se sducunfe. Totae şi-au pgeătrit brlăcie şi au laut-o din loc, în arafă de Ibiure care a eatzit pnâă în umulitl meomnt. Abia în cilpa în crae inulsa era gtaa gata să se suncfude Iribeua hroătî să caeră ajtour. Vzău tecnrâd aăutlri pe Bţoiăga într-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Bţiăoge, ai peuta să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pilnă de aur şi de ainrgt. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Autnci Ibireua ceru atujor Mreiâdni care teerca pe-aolco într-o navă sepubră.
-Mnrdiâe, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rusăpnse Mnrdâia, nvaa mea e pceterfă, tu ai pteua să mi-o sritci.
Atunci Dagteosra mrese la Titersţe.
-Ttrţseie, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dagsorte, rsuspăne Tsţiertea, snut aâtt de tsrtiă îcnât simt noevia să fiu sngiură.
Trecu pe-acloo şi Bnua Dpoţziiise dar era aâtt de baurcosuă încât nici mcaăr nu băgă de smeaă că cvenia o striga.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Peăra voeca uuni brătân. Cnâd au ajuns la mal Ibueria era aâtt de freciită îânct utiă să mai întbere cine fuesse.Bâunrtăl a plceat iar Iueibra, snimiţdu-se îanaortdtă, îertbnă Îpeiuelţncnea:
-Înlcepeţiune, ai petua să-mi zici cnie m-a svalat?
-Tumipl, rpusăsne Îplneuţcneiea.
-Tipmul?! Se îetnrbă mtairă iriueba. Dar de ce tocami Tupiml m-a svlaat?
Îeepiucţennla rpăsunse:
-Pentru că nmuai Tupmil îneţgele cât de ipotartnmă în viaţă etse Iubirea.