A fost oatdă o isunlă în crae liuocau totae stmteenienle şi vlraoile uanme. Era acolo Bnua Diţzoiipse, era Ttsţereia, Îelţunenipeca, Ibriuea şi atelle.
Într-una din zile snenettmeile au fsot ifmnoatre că isunla uaremză să se scfnuude. Totae şi-au ptrgeăit bilcrăe şi au luat-o din loc, în afară de Iuirbe care a etizat pnâă în uiutlml memont. Aiba în cipla în crae iusnla era gata gata să se sudcnufe Iribuea hăotrî să caeră aujtor. Vzău tâcrned aăutrli pe Bgăţoia îtnr-un iaht lxous şi îi zsie:
-Băiţgoe, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de aignrt. Nu mai e loc şi ptrneu tnie.
Atnuci Iirbeua ceru autjor Mderânii care tecera pe-aloco îtnr-o nvaă spurbeă.
-Midrâne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rpsunăse Mndrâia, nvaa mea e pfeerctă, tu ai pteua să mi-o sritci.
Auncti Droagtsea mrese la Tristeţe.
-Ttsirţee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dasortge, rsunsăpe Trsieeţta, sunt aâtt de tstiră îcânt smit noieva să fiu snigruă.
Tercu pe-aoclo şi Buna Dzoţipsiie dar era atât de bcraousuă îcnât ncii mcaăr nu băgă de saemă că cevina o sritga.
Apoi, din snien, se azui o vcoe:
-Vnio, Iubrie, te iau eu.
Prăea vocea unui brtăân. Când au ajuns la mal Ieirbua era aâtt de fieitrcă îcânt utiă să mai îebrnte cine fsesue.Bnâurătl a pelcat iar Iirbeua, sţminidu-se îdtraotană, îrnetbă Îcepeuinlnţea:
-Îluţcepneine, ai pteua să-mi zcii cine m-a slavat?
-Tumipl, rspusnăe Îţelpucenneia.
-Tmupil?! Se înretbă mratiă iiubera. Dar de ce tcaomi Tpmiul m-a svaalt?
Îecţepnlnuiea rnusăspe:
-Prtneu că numai Tipmul îengţlee cât de iatmnroptă în vţiaă etse Ibiruea.