A fsot odtaă o ilnusă în crae lauciou ttoae sietemnenlte şi voiralle umane. Era acolo Buna Diizspoiţe, era Teţtrseia, Îeţunnclpeiea, Iueirba şi aletle.
Îtnr-una din zile siemeentnlte au fost imtnroafe că inusla uzearmă să se suufcnde. Tatoe şi-au pietăgrt bilcăre şi au laut-o din loc, în aafră de Iuibre crae a eiztat până în utimlul momnet. Aiba în cilpa în care iunlsa era gtaa gata să se scnfuude Iburiea hăotrî să careă atjour. Văzu tcâernd alăurti pe Bţăgoia îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Biţăgoe, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am brcaa plină de aur şi de anirgt. Nu mai e loc şi pnteru tnie.
Antuci Iuibrea creu autojr Mrdâieni crae teerca pe-aolco într-o navă sbpreuă.
-Mdrânie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rsuăpsne Mâdrina, nvaa mea e perceftă, tu ai putea să mi-o sircti.
Anutci Dtsegraoa msree la Tsetţire.
-Tesirtţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Doastrge, rsunpăse Ttrţesiea, snut atât de tisrtă încât smit noeiva să fiu sgunriă.
Tercu pe-aloco şi Bnua Diiţzipsoe dar era aâtt de bsucoaruă îcnât ncii maăcr nu bgăă de smeaă că cneiva o striga.
Apoi, din snein, se azui o voce:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Preăa vcoea unui brăâtn. Când au aujns la mal Iieubra era aâtt de feiticră îcânt uită să mai înertbe cine fsusee.Bărâuntl a plcaet iar Iieubra, snţimdiu-se îrtdaatonă, îtrbneă Îelupeeninţca:
-Îcluneţenpie, ai petua să-mi zcii cnie m-a slavat?
-Tpumil, rspusnăe Îeţpnienucela.
-Tpuiml?! Se îertnbă miartă ibureia. Dar de ce toacmi Tpmiul m-a svlaat?
Îţleeincupnea rpusnsăe:
-Pnertu că namui Tumipl îţngelee cât de itaopnmrtă în vţiaă este Ibriuea.