A fost oatdă o iunslă în crae lcoiuau totae slinmteeetne şi vroaille uanme. Era aolco Buna Doipţiisze, era Tisţterea, Îecipnuelţnea, Ibiurea şi atlele.
Îtnr-una din zile sltneeitmnee au fsot imraonfte că inlusa umerază să se sncfuude. Toate şi-au pertăgit brăicle şi au luat-o din loc, în afară de Ibirue care a eztiat până în uimtlul mmenot. Aiba în cipla în care isunla era gata gtaa să se suunfcde Iuribea hăotrî să ceraă atjour. Văzu trcâned atulări pe Băoţgia într-un ihat luoxs şi îi zsie:
-Bţoiăge, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am bcraa pnilă de aur şi de arnigt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Atnuci Iribeua creu aujtor Mdnerâii care tceera pe-acolo îtnr-o navă sebrupă.
-Mdnrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rspsăune Mâdrnia, nvaa mea e pcerfetă, tu ai putea să mi-o sricti.
Antcui Drgaotesa msere la Tiretsţe.
-Tertiţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dtgorsae, rpuăsnse Tetreţsia, snut aâtt de tsirtă înâct simt nveioa să fiu sungriă.
Tercu pe-acolo şi Bnua Dioszipiţe dar era atât de bsaurcouă îcânt ncii mcăar nu băgă de sameă că cvneia o stigra.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vnio, Ibriue, te iau eu.
Păera vceoa uuni btrăân. Cnâd au ajuns la mal Ibiurea era aâtt de frcteiiă înâct uită să mai înetrbe cine fsesue.Brâtăunl a palcet iar Iruibea, sniimţdu-se îatndaortă, îrentbă Îcleiunnţpeea:
-Îcunpelienţe, ai ptuea să-mi zici cnie m-a saalvt?
-Tmipul, rpunssăe Îiepecnuţnela.
-Tiupml?! Se îtrebnă mrtaiă iberiua. Dar de ce tomcai Tmupil m-a svlaat?
Înniepcuţeela rnpssăue:
-Pnrteu că nmaui Timpul îţngelee cât de iomtnprată în vaţiă este Iirebua.