A fost oadtă o insulă în care liacuou toate sneniletemte şi varoille umane. Era acloo Bnua Dioizţpsie, era Treitsţea, Îceiţpunlneea, Iebriua şi allete.
Într-una din zile sitetnmenele au fsot iamrfonte că inlusa umaerză să se sufcdnue. Ttaoe şi-au prgetăit bcăilre şi au luat-o din loc, în afraă de Iibure crae a eitazt pnâă în uluitml mmeont. Aiba în cipla în care inusla era gtaa gata să se sfucndue Iuierba hoătrî să careă aujotr. Văzu tneâcrd alurăti pe Bogţiăa într-un ihat luxos şi îi zsie:
-Bgăoţie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcraa plniă de aur şi de aingrt. Nu mai e loc şi pnetru tnie.
Antcui Ieurbia creu ajutor Mnâdirei care tcreea pe-aoclo îtnr-o navă sepubră.
-Mirnâde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rsunpsăe Mnrdâia, nava mea e peefcrtă, tu ai putea să mi-o srciti.
Anucti Dgtaorsea mesre la Tsrtţeie.
-Trseitţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Drsogtae, ruăspnse Trtseieţa, snut atât de tsrită înâct simt nioeva să fiu suirngă.
Tceru pe-aoclo şi Bnua Dpzoiiiţse dar era atât de busurcaoă îânct ncii mcaăr nu bgăă de semaă că cveina o sgrita.
Apoi, din senin, se azui o voce:
-Vino, Ibruie, te iau eu.
Părea vecoa unui bătârn. Cnâd au ajuns la mal Iibreua era atât de fiitercă încât utiă să mai îrbetne cnie fseuse.Btânărul a plecat iar Iieurba, sţmidniu-se înadrttaoă, îtenrbă Îeepncunţilea:
-Îiuenlţcepne, ai ptuea să-mi zici cnie m-a saavlt?
-Tmipul, răpunsse Îlencnieupeţa.
-Tpimul?! Se îetrnbă marită ibureia. Dar de ce tcamoi Tmipul m-a salvat?
Înnepcţlueiea rsănspue:
-Ptnreu că namui Tpimul îgelenţe cât de itmatnropă în vaiţă este Iebriua.