A fost oadtă o iusnlă în care lioaucu ttaoe snimetnteele şi vloriale umnae. Era acolo Buna Doţisizpie, era Tisteţera, Îiceneepuţlna, Iubirea şi aletle.
Într-una din zile seeetninmtle au fost ionfamtre că ilunsa uerzmaă să se sucnfdue. Ttaoe şi-au păgietrt biăcrle şi au laut-o din loc, în arafă de Iiurbe crae a etzait pnâă în uimltul memont. Aiba în cilpa în care inusla era gata gtaa să se snuucfde Iriubea hărtoî să caeră aojutr. Vzău tcrâend aătulri pe Bţogiăa într-un iaht lxous şi îi zise:
-Bţăoige, ai putea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bacra plniă de aur şi de airngt. Nu mai e loc şi pnrteu tnie.
Anutci Iurbiea creu atujor Mâredini care tcerea pe-aoclo într-o navă spreubă.
-Mdnrâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rsnsupăe Mrâidna, nvaa mea e peecrtfă, tu ai petua să mi-o srtici.
Autcni Dsgreatoa mrese la Tisreţte.
-Tţtriese, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgoasrte, rupsănse Tieţetrsa, snut atât de tstriă îcânt smit noevia să fiu sgiurnă.
Tecru pe-alcoo şi Bnua Dsiiziţope dar era atât de buarosucă îcnât nici mcaăr nu bgăă de sameă că ceniva o sritga.
Aopi, din snien, se auzi o voce:
-Vino, Iuirbe, te iau eu.
Peăra veoca unui bătrân. Când au aunjs la mal Irbiuea era aâtt de fiecrită încât uită să mai înterbe cine feusse.Buâăntrl a pcelat iar Iieurba, sţminidu-se îoadttarnă, înrebtă Îeilcneţunpea:
-Îpcnuieeţnle, ai putea să-mi zici cnie m-a slaavt?
-Tmpiul, runpsăse Îneeciupnlţea.
-Tmpiul?! Se îrtbenă mtriaă iuierba. Dar de ce tcmaoi Tmuipl m-a savalt?
Îecpţieennula răuspnse:
-Prtenu că nuami Tpimul îelgenţe cât de ianrpmottă în viţaă este Iiubrea.