A fost otadă o iusnlă în care lucioau tatoe stneinetemle şi volriale umane. Era aloco Bnua Dpiziiţsoe, era Tstereţia, Înecţinlpeuea, Ibeiura şi aeltle.
Într-una din zlie senttiemenle au fost irnmfaote că iuslna uemarză să se scfundue. Toate şi-au petrgiăt brcilăe şi au luat-o din loc, în arfaă de Iurbie care a eitzat până în uluimtl mmenot. Aiba în cplia în care inulsa era gtaa gata să se snduufce Iirubea hrtoăî să ceară ajuotr. Vzău teânrcd atuălri pe Bţăogia îtnr-un ihat lxous şi îi zise:
-Băgoţie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am bcara pilnă de aur şi de arngit. Nu mai e loc şi pntreu tine.
Autcni Iebriua creu ajtuor Mirnâedi crae tercea pe-aoclo îtnr-o navă surpbeă.
-Mnrdâie, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi prae rău, rnupsăse Mrâidna, nava mea e percetfă, tu ai pteua să mi-o strcii.
Ancuti Draosetga merse la Tiţstree.
-Ttţerise, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dartosge, rsuăsnpe Teiresţta, snut aâtt de tirtsă înâct simt noveia să fiu sinugră.
Tecru pe-aolco şi Buna Dsipoiiţze dar era atât de bauucorsă îânct nici mcaăr nu bgăă de sameă că cnieva o sritga.
Aopi, din snien, se azui o voce:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Părea veoca unui brăâtn. Cnâd au anjus la mal Iiureba era atât de ficeitră îcnât uită să mai îrnebte cine fsesue.Bătrâunl a pecalt iar Ibrueia, snmţiidu-se îarotdantă, îernbtă Îenlueţpecnia:
-Îlnpeieucţne, ai peuta să-mi zici cnie m-a savalt?
-Tpiuml, rpsăusne Înleeniţeupca.
-Tupmil?! Se îerbntă mairtă iriueba. Dar de ce toacmi Timpul m-a svalat?
Îueicnplnţeea rpăunsse:
-Petrnu că nmaui Tumpil îleegnţe cât de itmrpanotă în viţaă este Irbeuia.