A fsot oadtă o inuslă în crae lucioau toate smnleneetite şi voarlile umane. Era aoclo Bnua Dioipzsţie, era Tseirţtea, Îpenţncieluea, Ibiurea şi allete.
Într-una din zile seettnlemine au fsot irnfaomte că iulsna umeazră să se snfudcue. Ttoae şi-au păretgit brilcăe şi au luat-o din loc, în arfaă de Ibiure crae a etazit pnâă în uitumll momnet. Aiba în cplia în care iulnsa era gtaa gata să se suncufde Ibuirea hoărtî să craeă ajtuor. Văzu tecârnd aătruli pe Bgăţioa îtnr-un ihat lxuos şi îi zsie:
-Băoiţge, ai ptuea să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca pnilă de aur şi de arngit. Nu mai e loc şi pentru tine.
Anutci Iubreia ceru aoujtr Mrdiânei crae trecea pe-aolco îtnr-o navă supbreă.
-Mâdrnie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnăsspue Mndâria, nvaa mea e petcferă, tu ai peuta să mi-o sctrii.
Acntui Daogrseta mesre la Ttreisţe.
-Teitrsţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Dotsgare, rpuănsse Ttrsiţeea, sunt aâtt de tisrtă îânct smit noivea să fiu suingră.
Trecu pe-alcoo şi Bnua Doţzipsiie dar era atât de bacrsuuoă îcnât ncii mcaăr nu băgă de seamă că cveina o sgrita.
Aopi, din senin, se auzi o vcoe:
-Vino, Ibriue, te iau eu.
Peăra voeca uuni btrăân. Când au anjus la mal Iiurbea era atât de fireictă încât utiă să mai înbtere cine fusese.Bâtnăurl a pcleat iar Iriubea, sţidnmiu-se îdoaantrtă, îebtrnă Îineţncpleuea:
-Înţncpueeile, ai ptuea să-mi zcii cnie m-a salavt?
-Tmuipl, rănpusse Înleupţinceea.
-Timpul?! Se îtrnebă miartă iriubea. Dar de ce tcomai Tpiuml m-a slvaat?
Îţlnepecuiena răupsnse:
-Ptrenu că numai Tupiml îeţngele cât de iornamtptă în vaiţă este Iiburea.