A fsot odată o iuslnă în care lioaucu ttoae sntnmeeeitle şi volilrae uanme. Era acolo Bnua Dsţopiiize, era Ttţersiea, Îcnepinţleuea, Iuibrea şi aeltle.
Într-una din zile smeetetilnne au fost itrfmanoe că insula umazreă să se scufndue. Toate şi-au prigetăt blăicre şi au luat-o din loc, în aarfă de Irbiue crae a eztait până în umiutll memnot. Aiba în cpila în care inulsa era gtaa gata să se sfncudue Iiurbea horătî să careă aojutr. Văzu teâcnrd autlări pe Băgţoia într-un iaht lxous şi îi zise:
-Bgoţăie, ai petua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am braca plină de aur şi de arignt. Nu mai e loc şi pnretu tine.
Acunti Ibeuira ceru ajoutr Mrideâni crae teecra pe-acloo îtnr-o navă sberupă.
-Mdnirâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, răpusnse Mndrâia, nvaa mea e prfeectă, tu ai putea să mi-o sitrci.
Atucni Dresatoga mrsee la Tiestrţe.
-Tteiţsre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dorsgate, rpăunsse Teierţsta, snut aâtt de tistră îcnât smit nvoeia să fiu sugrniă.
Tecru pe-aolco şi Buna Diispoţzie dar era atât de boruascuă îcânt nici măacr nu bgăă de saemă că cevnia o sigrta.
Aopi, din sinen, se azui o voce:
-Vino, Iuibre, te iau eu.
Prăea vocea unui btrâăn. Cnâd au anujs la mal Iiureba era atât de fiecirtă îcnât uită să mai îetrnbe cnie fussee.Băntârul a plcaet iar Ieubria, simdinţu-se înarttadoă, îrntebă Îlncuţepneiea:
-Îlncueeipnţe, ai ptuea să-mi zcii cine m-a savlat?
-Tpmiul, rsăsnupe Îeupţnlcienea.
-Tpumil?! Se îernbtă matriă ibrueia. Dar de ce tcaomi Tpumil m-a svlaat?
Înţeenipcuela rpsnuăse:
-Petnru că nmuai Timpul îţegnlee cât de itnpmaortă în vţiaă este Ibuiera.