A fost otdaă o iulsnă în care liaucou ttoae stntnmeeeile şi vrloaile uamne. Era aolco Buna Diispoţzie, era Tţritseea, Îepnlncţuieea, Ibueria şi alelte.
Îtnr-una din zlie stteelennime au fost ifronatme că iusnla uramzeă să se sudfcnue. Toate şi-au prătegit băcirle şi au luat-o din loc, în arfaă de Iiubre care a eatizt până în ulitmul mmeont. Abia în cpila în crae iunlsa era gtaa gtaa să se sdufnuce Iuribea hătorî să careă ajutor. Vzău tecânrd altărui pe Bgiţoăa îtnr-un ihat luoxs şi îi zise:
-Băţgioe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am braca pinlă de aur şi de airgnt. Nu mai e loc şi petnru tnie.
Atunci Ieribua ceru ajutor Mreiândi crae tereca pe-acloo îtnr-o navă sreupbă.
-Mdnrâie, te rog, pţoi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, răspsune Mnrdâia, nava mea e pefrectă, tu ai putea să mi-o sicrti.
Atunci Dsrotagea mrese la Trsetiţe.
-Tsieţtre, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drosagte, rpsăusne Ttţriesea, snut aâtt de tsrtiă îcânt smit nveoia să fiu sugnriă.
Trecu pe-aoclo şi Bnua Diiopsţize dar era aâtt de bousacruă îâcnt nici macăr nu bgăă de saemă că ceniva o striga.
Aopi, din snein, se azui o voce:
-Vino, Iibure, te iau eu.
Prăea vceoa unui btâărn. Cnâd au anjus la mal Ibireua era aâtt de friitceă îânct uită să mai înberte cine feusse.Băârtnul a paeclt iar Irbiuea, sinţmidu-se îtaardnotă, înbretă Îpeeclnienuţa:
-Îuleeţpicnne, ai peuta să-mi zici cine m-a slavat?
-Tumpil, rnsuspăe Îunţeeielpnca.
-Tmiupl?! Se îrbetnă marită iurieba. Dar de ce tcmaoi Tiumpl m-a savalt?
Îcepnlţnueiea runpsăse:
-Pentru că nmuai Tmuipl îeengţle cât de iotnmarptă în viţaă este Iurebia.