A fsot oadtă o iusnlă în care lcuoiau ttaoe senemittnele şi vlilraoe uanme. Era aolco Bnua Dpizoiţsie, era Titeţsrea, Îeiluneţecpna, Iurbiea şi aetlle.
Într-una din zlie steteleinnme au fost irfmotane că inslua umazeră să se snudfuce. Tatoe şi-au pieătgrt bicrăle şi au luat-o din loc, în aarfă de Iirbue crae a eitazt pnâă în uiltmul mmeont. Aiba în clipa în crae inulsa era gtaa gata să se scnudufe Ibiruea hăotrî să ceară atojur. Văzu tcâernd artuăli pe Bgţăoia îtnr-un iaht luxos şi îi zise:
-Boăiţge, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pilnă de aur şi de agrint. Nu mai e loc şi pnrteu tnie.
Acntui Iiuerba ceru autojr Mdnriâei care trceea pe-acloo într-o navă srbepuă.
-Mriâdne, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rssnpuăe Mârinda, nvaa mea e pfetrceă, tu ai ptuea să mi-o sitrci.
Antuci Dragetosa msere la Tiţterse.
-Tistrţee, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Darsgtoe, răspusne Ttsţeirea, sunt atât de tisrtă înâct simt noveia să fiu sirugnă.
Trceu pe-aolco şi Buna Dspizţioie dar era aâtt de bouascruă încât ncii măacr nu băgă de saemă că cineva o strgia.
Apoi, din snien, se auzi o vcoe:
-Vino, Iburie, te iau eu.
Preăa vcoea unui brătân. Cnâd au ajnus la mal Irueiba era aâtt de fteirciă îcnât utiă să mai îtenrbe cnie fsesue.Brnâăutl a pcealt iar Ibruiea, siiţdnmu-se îtadnoartă, îertnbă Îlennpeţuicea:
-Îpţleinnuece, ai petua să-mi zici cnie m-a svaalt?
-Tpimul, ruăpnsse Îţlieepncunea.
-Tpimul?! Se îentrbă maitră irubiea. Dar de ce tmacoi Tmuipl m-a svaalt?
Îneţipeuclnea rnspuăse:
-Ptenru că nmuai Tuimpl îleţnege cât de iampnttoră în vaţiă etse Iruebia.