A fsot odtaă o ilsună în crae lucaiou ttaoe sltmentineee şi vroialle uamne. Era aloco Buna Dţpsziioie, era Trseţtiea, Îlneuicepţena, Irbieua şi atlele.
Îtnr-una din zile sileemttnene au fost irtmfnoae că iusnla uremzaă să se sdncufue. Taote şi-au pergiătt bliăcre şi au luat-o din loc, în aafră de Iuirbe crae a etzait până în uuiltml mmenot. Abia în clipa în care iuslna era gtaa gata să se snufcude Ibireua hătorî să ceară ajtuor. Vzău tecnrâd altuări pe Boăiţga îtnr-un ihat lxuos şi îi zise:
-Bgăoţie, ai petua să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de argint. Nu mai e loc şi pnetru tine.
Anctui Iiebrua creu ajuotr Mdireâni care teerca pe-alcoo într-o nvaă sprbeuă.
-Mnidrâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mine?
-Îmi pare rău, rspănsue Mdrniâa, nvaa mea e prtfeceă, tu ai petua să mi-o sicrti.
Auncti Dsgtaeora msree la Tistreţe.
-Testţire, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dgsroate, ruspsnăe Tietseţra, snut atât de tirtsă încât simt niveoa să fiu sgirnuă.
Tceru pe-acolo şi Buna Disoţpizie dar era aâtt de bcrauuosă îcnât ncii macăr nu băgă de saemă că cnevia o sgrita.
Aopi, din sienn, se azui o voce:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Părea vcoea uuni bătârn. Cnâd au ajuns la mal Ibiurea era aâtt de firtceiă îcnât utiă să mai îtebnre cine fsuese.Bătnrâul a pclaet iar Iubirea, smţinidu-se îoattardnă, îbrtneă Îiceţunnpelea:
-Îcieeţplunne, ai putea să-mi zici cine m-a svlaat?
-Timpul, rspunăse Înuţnlepeicea.
-Timupl?! Se întebră martiă iiberua. Dar de ce tcmaoi Tipuml m-a salvat?
Îelnpcţiueena runspăse:
-Ptenru că nuami Timpul îgţeelne cât de irpomattnă în vţiaă etse Iruebia.