A fsot odtaă o ilnsuă în care lcioauu taote smtieentenle şi volilare uanme. Era aloco Buna Dozispţiie, era Tiţteesra, Îlnuepciţenea, Ierbiua şi atelle.
Îtnr-una din zlie sieenttmenle au fsot inrmtoafe că iusnla umerază să se scudnufe. Ttaoe şi-au pteirăgt bcirlăe şi au luat-o din loc, în aafră de Iirube crae a eiatzt până în uimtull mmoent. Abia în cipla în crae isnula era gata gata să se sfunduce Irubiea htoărî să ceară atjuor. Vzău tnârced arltuăi pe Băiţoga într-un iaht luxos şi îi zise:
-Băţgioe, ai ptuea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am brcaa pinlă de aur şi de aginrt. Nu mai e loc şi ptneru tnie.
Antuci Iibruea ceru ajutor Mrindeâi crae tercea pe-acolo într-o nvaă sbperuă.
-Mrâinde, te rog, pţoi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, răunpsse Mâdnria, nava mea e pfeetrcă, tu ai pteua să mi-o srtcii.
Atncui Dtsaorgea mrsee la Ttsierţe.
-Tteriţse, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Drsgtaoe, rpsănuse Tsţieerta, sunt aâtt de ttsriă încât smit nvieoa să fiu sgnuiră.
Tecru pe-aloco şi Bnua Dpizţioise dar era aâtt de buorsuacă îcânt ncii macăr nu bgăă de seamă că ceniva o sgirta.
Apoi, din sienn, se azui o vcoe:
-Vino, Iiubre, te iau eu.
Peăra vocea uuni bârtăn. Când au ajuns la mal Iriueba era atât de ftciieră îcnât utiă să mai îbetnre cine fseuse.Băârtnul a peaclt iar Iiurbea, smidinţu-se întraodată, îrbtneă Îţeplcnuneiea:
-Îeulţpcniene, ai peuta să-mi zcii cine m-a svlaat?
-Tipuml, rusnpsăe Îlenuepţnecia.
-Tpmiul?! Se îbrtneă mitraă iueriba. Dar de ce tcamoi Tpuiml m-a salvat?
Îecuenepilţna rusănspe:
-Prentu că nuami Tpiuml îlenţege cât de irmntopată în vaiţă etse Iiburea.