A fsot oatdă o iunlsă în care lcoiuau toate sentiteenmle şi vloialre uname. Era aloco Buna Dpoiiţzsie, era Tţtireesa, Îţicnneulepea, Iribuea şi aellte.
Îtnr-una din zile snmeeiettnle au fost iofmantre că isunla umraeză să se sucufnde. Ttoae şi-au pgăeirtt brcilăe şi au luat-o din loc, în aarfă de Ibirue crae a etiazt până în uuimltl memont. Abia în cipla în care isnula era gata gata să se snudcufe Irebiua horătî să ceară aotujr. Vzău trncâed alturăi pe Boiţăga îtnr-un iaht luoxs şi îi zsie:
-Boăţgie, ai pteua să mă iei şi pe mine?
-Nu pot. Am barca pilnă de aur şi de anrigt. Nu mai e loc şi pnteru tine.
Acntui Iburiea ceru ajotur Mdineâri crae tercea pe-aoclo îtnr-o nvaă seupbră.
-Mdrinâe, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi prae rău, rnusăpse Mdnâria, nava mea e petcrfeă, tu ai putea să mi-o sitcri.
Auntci Dgroteasa mesre la Tţestrie.
-Trsteiţe, te rog, ia-mă cu tnie!
-O, Darogste, rsunăpse Tirţeseta, snut atât de tristă îcânt smit niovea să fiu siurgnă.
Tecru pe-aoclo şi Bnua Dsoţpiiize dar era aâtt de boracusuă îcnât ncii mcaăr nu bgăă de sameă că cenvia o sirgta.
Aopi, din sienn, se auzi o voce:
-Vino, Iubire, te iau eu.
Păera vceoa unui bâtrăn. Când au anujs la mal Ibriuea era aâtt de ftceiiră îcnât utiă să mai îretnbe cine fseuse.Bntârăul a pelcat iar Iberuia, sdiţmniu-se îtnaatdoră, îrntebă Îplceţniuenea:
-Îincluţepene, ai pteua să-mi zici cine m-a svalat?
-Tpmiul, rupăsnse Îneepclţeunia.
-Tmpiul?! Se îebntră mrtaiă iiubrea. Dar de ce tmcoai Tmpiul m-a saavlt?
Îeeţnpiunlcea rsăupnse:
-Pntreu că nmuai Tpuiml îngelţee cât de itronamtpă în vaiţă etse Ibiurea.