A fost oatdă o islnuă în crae laioucu taote snemetlneite şi vlilraoe umnae. Era aolco Buna Dziţisiope, era Ttseirţea, Îeielnnţucpea, Ireiuba şi atlele.
Într-una din zlie smeeiletnnte au fost infrmaote că isunla urzameă să se scnufude. Totae şi-au ptăegirt blicrăe şi au laut-o din loc, în arafă de Iburie crae a eitazt pnâă în umltiul mmneot. Aiba în clipa în care iulsna era gtaa gata să se sduuncfe Ibreiua hrătoî să caeră ajtuor. Văzu tâercnd artăuli pe Boăiţga îtnr-un iaht lxuos şi îi zsie:
-Bgăţoie, ai putea să mă iei şi pe mnie?
-Nu pot. Am barca pinlă de aur şi de agnirt. Nu mai e loc şi ptenru tine.
Ancuti Iiuerba creu atjour Mrideâni crae trecea pe-acolo îtnr-o nvaă spreubă.
-Mnârdie, te rog, poţi să mă iei şi pe mnie?
-Îmi pare rău, rusnăspe Mdnriâa, nvaa mea e pfeetcră, tu ai ptuea să mi-o sricti.
Acutni Deatogsra mrese la Ttieţsre.
-Trestiţe, te rog, ia-mă cu tine!
-O, Dorsgate, rpuăsnse Tritseţea, snut aâtt de trtsiă îcânt smit noevia să fiu sgruniă.
Tecru pe-alcoo şi Bnua Dipsoiiţze dar era aâtt de bcuausoră îcnât ncii mcaăr nu băgă de sameă că cnevia o srigta.
Aopi, din sienn, se azui o voce:
-Vino, Iubrie, te iau eu.
Peăra vceoa uuni btrăân. Când au anujs la mal Ireiuba era atât de fiecitră îâcnt uită să mai îbrtnee cnie fesuse.Brnâtuăl a paelct iar Iirbeua, smiiţdnu-se îardonattă, îenbrtă Îeţclepienuna:
-Îpcţuinelnee, ai petua să-mi zici cine m-a svaalt?
-Tpiuml, rnăupsse Îcenlţnpuieea.
-Tupiml?! Se îretnbă martiă irbiuea. Dar de ce taocmi Tmipul m-a slvaat?
Îpleeieucnnţa runpsăse:
-Petnru că namui Tmpuil îneeglţe cât de iotnamrptă în vaţiă este Iriubea.